X

Grapini: Șoșoacă nu a făcut decât să strice imaginea României

Grapini: Șoșoacă nu a făcut decât să strice imaginea României

Europarlamentarul Maria Grapini, aflată la al treilea mandat, a declarat joi, la Antena 3, că Diana Șoșoacă nu a făcut decât să strice imaginea României, după ce șefa SOS România, proaspăt aleasă eurodeputat, a fost escortată afară din plenul Parlamentului European din cauza vociferărilor.

„Eu din 2014, de când sunt în Parlament, nu am mai văzut niciodată, a mai fost o evacuare a unui italian din extrema dreaptă, dar civilizată, în momentul în care președinta de ședință i-a spus să iasă a ieșit nu a așteptat să vină cineva să îl ridice. Am văzut oameni care ne critică pe noi pentru că o criticăm pe doamna. Se dădea cuvântul liderilor grupurilor, în acel moment vorbea lidera de la Renew, ea nu avea minute acordate, nu era pe o listă de vorbitori, ea pur și simplu a întrerupt-o pe lidera de la Renew aiurea, începând să urle acolo nu știu de ce. Eu m-am simțit foarte prost, într-adevăr ea pronunța România, România. Eram între un italian și o doamnă care tocmai a intrat în Parlamentul European, la primul mandat erau amândoi și m-au întrebat , ce să le răspund?”, a declarat Grapini, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Aceasta a adăugat că nu așa se rezolvă problemele pe care le invocă Șoșoacă și că spune acest lucru vorbind din proprie experiență.

„Problema este că acest mod pe care îl abordează ea nu rezolvă problemele pentru că și eu am criticat, am peste 200 de luări de cuvânt, dar ce face ea, fără a respecta nimic din Regulamentul Parlamentului European nu face decât să ne strice imaginea pentru care tot luptăm de ceva timp, că suntem o țară civilizată”, a indicat Grapini.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

 

 

Tags: Diana ŞoşoacăGrapini
Știrile zilei