Greceanîi a deschis prima şedinţă a noului Parlament

Ședința de constituire a Parlamentului de legislatura a XII-a a fost deschisă de decanul supleant de vârstă, Zinaida Greceanîi. Parlamentara a declarat că astăzi este un moment solemn – începutul unei legislaturi, un moment de reflecție, dar și de angajament, transmite IPN.

„În calitate de decan de vârstă vreau să vă felicit pentru încrederea pe care poporul Republicii Moldova v-a acordat-o învestindu-vă cu onoarea și responsabilitatea de a reprezenta în acest înalt for legislativ voința și aspirațiile tuturor cetățenilor”, a notat Zinaida Greceanîi, deputată aleasă pe listele Blocului Patriotic.

Vezi şi: Accident grav la Edineţ! Şoferul a fost descarcerat din fiarele contorsionate – Stiripesurse.md

Potrivit parlamentarei, deși aceste alegeri nu au fost în totalitate libere, cu multă manipulare, oamenii au făcut alegerea. „De astăzi, fiecare deputat are misiunea de a lupta nu pentru interesele înguste de partid, dar pentru interesele poporului și a fiecărui cetățean în parte”, a precizat Zinaida Greceanîi.

Ea mai spus că în fața noului Parlament stau provocări majore – economice, sociale, instituționale – care impun consolidarea capacităților administrative. De asemenea, în opinia sa, este nevoie de unitate, echilibru și înțelepciune pentru a asigura stabilitatea și prosperitatea națională.

Tags: parlamentZinaida Greceanîi
Politică