X

Grecia : Peste 10.000 de migranţi au fost repatriaţi voluntar în ţările lor de origine în ultimii doi ani (OIM)

Peste 10.000 de migranţi care au ajuns în Grecia în ultimii doi ani, în general cu speranţa de a merge mai departe în vestul Europei, au fost repatriaţi voluntar în ţările lor de origine, în majoritate în Pakistan, Irak şi Afganistan, a anunţat vineri Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), potrivit AFP, potrivit agerpres.

Peste trei sferturi din beneficiarii acestor programe de repatriere, finanţate de UE, sunt bărbaţi, a precizat OIM. Georgia şi Algeria completează tabloul principalelor ţări unde au fost repatriaţi migranţii. Este vorba de persoane repatriate între iunie 2016 şi aprilie 2018.

Citește și : Donald Trump afirmă că au fost stabilite data şi locul unde se va întâlni cu Kim Jong Un

OIM oferă aceste programe celor dezamăgiţi de migraţie: fie realizează că nu îşi pot legaliza situaţia, fie, în cazul solicitanţilor de azil, sunt descurajaţi de ritmul lent al procedurilor şi de condiţiile de viaţă din centrele supraaglomerate.

După marele exod dinspre Orientul Mijlociu din 2015 şi de la începutul lui 2016, care a făcut ca în Grecia să ajungă circa 50.000 de migranţi şi solicitanţi de azil, guvernul grec a impulsionat acest program de repatrieri voluntare printr-un artificiu legal denunţat atunci de organizaţiile de apărare a refugiaţilor.

Atena a interzis accesul solicitanţilor de azil care au atacat în apel prima respingere a cererii lor, descurajându-i astfel pe indecişi să îşi asume riscul unui recurs pentru a rămâne în Grecia.

Poliţia elenă a indicat la rândul său că 20.555 de migranţi s-au întors în ţările lor în 2017, fie voluntar, fie pentru că au fost expulzaţi.

Reduse considerabile în insulele elene după pactul UE-Turcia încheiat în martie 2016 pentru a opri ruta migratorie prin Marea Egee, sosirile sunt din nou în creştere de la începutul lui 2018 la frontiera terestră eleno-turcă. Conform Înaltului Comisariat al ONU pentru refugiaţi, 2.900 de nou veniţi au fost înregistraţi în aprilie.

Citește și : Ungaria : Manifestaţie la Szeged în vederea menţinerii cursurilor în limba maghiară la UMF din Târgu Mureş

Peste 16.000 de migranţi şi refugiaţi ajunşi cu micile lor ambarcaţiuni din Turcia rămân în continuare blocaţi în condiţii dificile pe insulele Lesbos, Chios, Samos, Leros şi Kos, în virtutea pactului dintre UE şi Ankara menit a permite întoarcerea lor în Turcia. Acest lucru alimentează tensiunile recurente de pe aceste insule, în special odată cu apropierea sezonului turistic.

Tags: AfganistanalgeriaGeorgiagreciaIrakmigrantiOIMpakistanrepatriaţi
Categorii: Diaspora