Grecia acuză Rusia că a decis în “mod arbitrar” expulzarea diplomaţilor săi

Publicat:

Ministerul de Externe al Greciei a acuzat vineri Moscova că a decis în “mod arbitrar” expulzarea unor diplomaţi greci aflaţi la post în Rusia, ca răspuns la un act similar al Atenei de luna trecută, informează France Presse, potrivit agerpres.

Luni, ambasadorul Greciei la Moscova a fost convocat la Ministerul de Externe rus unde a fost informat despre “măsuri reciproce”, ca răspuns la “acţiunile neprietenoase ale Atenei”, a informat ulterior diplomaţia rusă, care a anunţat expulzarea a doi diplomaţi greci.


Citește și : Canada: Presupusul autor al atacului armat de la Fredericton a fost arestat

“Decizia rusă este arbitrară şi vindicativă, nu este fondată de niciun element”, au reacţionat vineri autorităţile elene.

Atena a reamintit vineri că expulzarea a doi diplomaţi ruşi la jumătatea lunii iulie şi interdicţia de intrare pe teritoriul elen pentru alţi doi cetăţeni ruşi s-au bazat pe “dovezi concrete” despre “activitatea ilegală a ofiţerilor ruşi în Grecia”.

Guvernul grec acuză “amestecul” unor responsabili ruşi în rezolvarea disputei sale cu Macedonia.

Macedonia şi Grecia au semnat la 17 iunie un acord istoric privind redenumirea actualei foste Republici Iugoslave a Macedoniei (FYROM) în “Macedonia de Nord”.

Acest acord este destinat să rezolve o veche dispută de 27 de ani dintre cele două ţări cu privire la numele Macedoniei şi să permită fostei republicii iugoslave să ia în considerare aderarea la NATO.

Moscova a apreciat în iulie că decizia Greciei de expulzare a diplomaţilor ruşi a fost motivată de summitul NATO din 11 şi 12 iulie, în cursul căruia Alianţa a invitat Skopje să deschidă negocierile de aderare, în virtutea acestui acord la care a ajuns cu Atena.

Citește și : Putin a discutat despre posibilele noi sancţiuni americane împotriva Rusiei cu Consiliul rus de Securitate

Potrivit presei elene, Atena reproşează diplomaţilor ruşi că au încercat să influenţeze comunitatea monahală ortodoxă de pe Muntele Athos şi autorităţile locale din nordul Greciei, unde există nuclee naţionaliste, să organizeze demonstraţii împotriva acordului cu Skopje.

În acest context, “Grecia va răspunde cu sobrietate şi răbdare” la expulzarea diplomaţilor săi, menţionează MAE elen într-un comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.