Grecia adoptă o strategie de gestionare a penuriei de apă, în condiţiile unui minim istoric al rezervelor

Guvernul de la Atena a stabilit miercuri liniile directoare ale unei strategii de gestionare a penuriei de apă, în timp ce nivelul din rezervoare a atins minime istorice, transmite dpa, citat de Agerpres. În regiunea Attica din jurul capitalei, de exemplu, rezervele de apă au scăzut cu 50% faţă de 2022. Grecia se confruntă acum cu un val de caniculă, cu temperaturi care au depăşit 40 de grade.

Guvernul conservator condus de premierul Kyriakos Mitsotakis a prezentat un plan iniţial de reacţie la criză, atât pe termen scurt, cât şi pentru deceniile următoare. “Apa este şi va rămâne un bun public”, a spus Mitsotakis la o şedinţă specială cu miniştrii cu rol important; el a respins astfel speculaţii despre o posibilă privatizare, potrivit stiripesurse.

Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”

În acelaşi timp, şeful executivului a subliniat necesitatea modernizării radicale a sistemului de gestionare a apei, pentru a creşte eficienţa şi a atrage investiţii.

Rezervele de apă, la un nivel minim

Conform noii abordări, toate proiectele legate de apă vor fi coordonate de la centru. Cotidianul Katimerinii a numărat circa 1200 de astfel de proiecte active în toată Grecia. Guvernul va acorda prioritate unor tehnologii cum ar fi desalinizarea apei de mare şi reciclarea – de exemplu, prin reutilizarea apelor tratate pentru toalete şi irigarea spaţiilor verzi.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Un rol important va reveni conştientizării şi participării publicului. Într-o campanie în curs sub sloganul “Apa este viaţă – să nu o irosim!”, furnizorii de apă cer cetăţenilor să reducă consumul. Printre recomandări sunt evitarea spălării autoturismelor cu furtunurile de grădină, limitarea folosirii apei pentru plante şi verificarea regulată a conductelor şi robinetelor, pentru depistarea scurgerilor.

 

This post was last modified on 23/07/2025 17:48 17:48

Tags: apacaniculagrecia
Externe