:Grecia anunţă că forţele de la frontieră sunt în alertă pentru evitarea repetării crizei migranţilor din 2015

Publicat:

Forţele de la frontiera Greciei sunt în alertă pentru a se evita repetarea sosirilor în masă de migranţi prin care a trecut ţara în 2015, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al guvernului, după revenirea talibanilor la putere în Afganistan, informează Reuters, potrivit agerpres.  

Grecia s-a aflat în prima linie în criza migraţiei din Europa în 2015, când aproape un milion de persoane fugind de conflictele din Siria, Irak şi Afganistan au debarcat în insulele ei.


Citește și : Victoria talibanilor în Afganistan ‘dă aripi’ jihadismului mondial

La fel ca alte state membre ale Uniunii Europene, Grecia se teme că evoluţiile din Afganistan ar putea declanşa o reluare a acelei crize şi a cerut o poziţie comună a UE în această chestiune.

“Toate forţele sunt în alertă la frontiere, nu vom permite reluarea scenelor din 2015”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Yannis Economou, într-o conferinţă de presă.

Ministerul de Externe grec coordonează acţiunile de aducere în ţară a opt cetăţeni afgani care au lucrat cu forţele elene acolo.

“Nu ne vom opri până nu îi vom aduce înapoi în ţara noastră”, a spus Economou.

Citește și : Atac cu GRENADĂ la o procesiune şiită din Pakistan (VIDEO)! Sunt morţi şi răniţi!

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

Franța a interzis jurnaliștilor și fizioterapeuților din Rusia și Belarus să participe la Jocurile Olimpice

Franța a interzis jurnaliștilor și fizioterapeuților din Rusia și Belarus să participe la Jocurile Olimpice Autoritățile din Franța, temându-se de posibili „spioni”, au refuzat accesul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.