Grecia aprobă producţia de marijuana în scopuri medicale

Publicat:

Parlamentul grec a aprobat joi un proiect de lege care va permite producerea de marijuana în scopuri medicale, informează agenţia de presă AMNA, conform news.ro.

„Suntem în discuţii pentru a licenţia o singură unitate care să includă producţia, procesarea precum şi fabricarea de produse finite din canabis. Despre asta este vorba”, a spus Andreas Xanthos, ministrul Sănătăţii.


Citeşte şi: Carles Puigdemont renunţă să mai candideze pentru şefia executivului catalan

Partidele din opoziţie care au votat în favoarea proiectului de lege au apreciat ca fiind incomplet cadrul legal introdus de guvern. De asemenea, au considerat că nici nu este definit clar, dar că este un pas în direcţia bună.

Noua Democraţie, unul dintre partidele care au fost împotriva proiectului, a spus că nu pune la îndoială valoarea marijuanei medicinale dar este împotriva felului în care guvernul aprobă legile noi pentru că nu se asigură că va fi prevenită cultivarea, producţia şi vânzarea necontrolată.

Partidul Comunist a votat împotriva proiectului de lege şi a făcut apel către minister să îl retragă, acuzând guvernul că a dat cale liberă „vulturilor” şi „multinaţionalelor criminale”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.