Grecia bagă în carantină o tabără de migranți

Publicat:

Grecia a plasat în carantină o tabără de migranţi după ce 20 de solicitanţi de azil au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus, a anunţat joi Ministerul pentru Migraţie elen, informează Reuters, potrivit agerpres.

Au fost făcute teste unui număr de 63 de persoane după ce o tânără de 19 ani din tabăra de migranţi care a născut într-un spital din Atena a fost diagnosticată ca fiind contaminată, devenind astfel primul caz înregistrat printre miile de solicitanţi de azil ţinuţi în tabere de migranţi suprapopulate de pe teritoriul Greciei.


Citește și: În plină pandemie, americanii pornesc un adevărat război împotriva drogurilor

Toate cazurile confirmate au fost asimptomatice, potrivit ministerului, care a adăugat că va continua testările.

Orice deplasare în şi dinspre tabăra Ritsona, situată la 75 de kilometri nord-est de Atena şi care găzduieşte peste 2.500 de oameni, va fi restricţionată pentru 14 zile, a mai anunţat ministerul, subliniind că poliţia va monitoriza implementarea măsurilor.

Mai devreme săptămâna aceasta, autorităţile din Grecia au încercat să afle unde s-ar fi putut contamina femeia şi analizează posibilitatea ca acest lucru să se fi întâmplat la spital.

Tabăra de migranţi are, în caz de nevoie, o zonă de izolare pentru pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus, au informat surse din cadrul Ministerului pentru Migraţie.

Grecia, care a înregistrat primul său caz de infectare cu noul tip de coronavirus la sfârşitul lui februarie, a raportat până acum 1.415 cazuri. Cinci persoane au decedat de COVID-19.

Citește și: COVID-19 este a treia cauză de deces în SUA

Grecia este o poartă de intrare în Europa pentru migranţi şi solicitanţi de azil care fug de război şi sărăcie din ţările Orientului Mijlociu şi din alte regiuni ale lumii, cu peste 1 milion de migranţi care au traversat teritoriul grec în 2015-2016.

Mai mult de 40.000 de solicitanţi de azil sunt blocaţi în tabere de refugiaţi suprapopulate pe insule ale Greciei, în condiţii pe care organizaţiile umanitare le descriu drept îngrozitoare şi pe care guvernul grec însuşi le consideră “o bombă cu ceas”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.