Grecia creează un Minister al Protecţiei Civile, după incendiile devastatoare din această vară

Publicat:

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis şi-a remaniat marţi guvernul, extrem de criticat pentru modul în care a gestionat criza cauzată de incendiile de vegetaţie din această vară, informează Reuters, AFP şi ANA, potrivit agerpres

Într-o conferinţă de presă televizată, purtătorul de cuvânt al executivului grec, Yiannis Oikonomou, a anunţat că va fi creat Ministerul Protecţiei Civile, care va fi condus de către Evanghelos Apostolakis.


Citește și : Armata USA a părăsit Afganistanul după un război de 20 de ani

Noul ministru al turismului va fi Vassilis Kikilias, până acum ministru al sănătăţii, post care va fi preluat de conservatorul Athanasios Plevris.

Nikos Hardalias va fi secretar de stat în cadrul Ministerului Apărării.

Potrivit lui Oikonomou, miniştrii de finanţe, de externe şi apărării, Christos Staikouras, Nikos Dendias şi Nikos Panayotopoulos, îşi păstrează portofoliile.

Mii de hectare de pădure din Grecia au fost distruse de foc în luna august, forţând zeci de mii de oameni să-şi părăsească proprietăţile.

Citește și : Fauci îşi aminteşte de primele zile terifiante ale epidemiei de SIDA

Într-o încercare de a reduce nemulţumirea populaţiei legată de răspunsul târziu al autorităţilor la incendii, Mitsotakis, al cărui guvern conservator a preluat puterea în iulie 2019, a prezentat scuze în mod public şi a promis că erorile vor fi corectate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid Real Madrid o întâlnește pe rivala Atletico Madrid, duminică, 29...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.