X

Grecia discută cu Uniunea Europeană în privinţa extinderii gazoductului TurkStream (Alexis Tsipras)

Premierul elen Alexis Tsipras, care efectuează o vizită la Moscova, a afirmat că Grecia discută cu Uniunea Europeană în privinţa extinderii gazoductului TurkStream de pe teritoriul grec către alte state UE, informează publicaţiile Hurriyet şi Kathimerini, potrivit Agerpres.

Estimat la şapte miliarde de euro, proiectul TurkStream prevede construcţia a două conducte cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi de gaz pe an fiecare, ceea ce va permite Rusiei să îşi reducă dependenţa de Ucraina ca rută de tranzit pentru livrările sale de gaze destinate Europei.

Citește și : Tentativă de jaf asupra unei bănci din nord-estul Braziliei. Unsprezece morți

“Negociem cu UE. Cred că argumentele noastre sunt solide. Avem răbdare şi perseverenţă şi cred că e posibil să avem rezultate pozitive în viitor”, a afirmat oficialul elen, într-un interviu acordat agenţiei ruse de presă TASS.

Acesta a adăugat că Atena şi alte ţări europene sunt convinse că UE trebuie să coopereze cu Rusia în privinţa gazoductului TurkStream care, conform Greciei, ar trebui să devină “EuroStream” şi o parte a politicii energetice.

De asemenea, premierul Tsipras a exprimat interesul Greciei pentru o colaborare cu Rusia în domeniul energiei.

Luna trecută, publicaţia rusă Kommersant anunţa că Gazprom a pus la punct planuri pentru a prelungi conducta de gaze naturale TurkStream în patru state din sudul şi centrul Europei (Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Slovacia).

“Documentele trimise operatorilor de transport din Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Slovacia în lunile octombrie şi noiembrie, în cadrul procedurilor de rezervare pentru viitoare capacităţi, arată că Gazprom a ales deja o rută pentru livrările de gaze spre Europa via al doilea tronson al conductei TurkStream prin aceste ţări”, informează Kommersant.

“Aceasta este de fapt ruta South Stream, pe care Uniunea Europeană a blocat-o în luna decembrie 2014 la presiunile americanilor”, subliniază Kommersant, adăugând că extinderea conductei TurkStream ar urma să coste 1,63 miliarde dolari.

Publicaţia menţionată adaugă faptul că Gazprom vrea să demareze livrarea de gaze către Bulgaria şi Serbia prin TurkStream în anul 2021, urmând ca livrările spre Ungaria să înceapă în 2021, iar cele spre Slovacia la mijlocul lui 2022.

Citește și : SUA: Fostul secretar al Justiţiei William Barr, nominalizat de Trump „noul secretar al Justiţiei”

Lucrările la gazoductul TurkStream, care va lega Rusia de Turcia prin Marea Neagră, au început în luna mai 2017. Prima linie a acestui gazoduct este destinată aprovizionării cu gaze ruseşti a consumatorilor din Turcia în timp ce a doua linie va permite furnizarea de gaze consumatorilor din sudul şi sud-estul Europei.

Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.

Tags: Alexis TsiprasgreciaTurkStreamucrainaUEuniunea europeana
Categorii: Diaspora