Grecia își exprimă preocuparea faţă de creşterea fluxului migrator dinspre Turcia

Publicat:

Grecia şi-a exprimat marţi preocuparea faţă de creşterea fluxului migrator dinspre Turcia pe fluviul Evros, de la graniţa dintre cele două ţări. Numărul celor veniţi pe această cale a ajuns în medie la 200 pe zi, relatează AFP, conform agerpres.

“Mă îngrijorează această tendinţă de creştere”, a declarat ministrul pentru politica migraţiei, Dimitris Vitsas, cu prilejul dezbaterii în parlament a unui proiect de lege care vizează să completeze legislaţia existentă cu privire la migranţi şi refugiaţi.


Citește și : Brazilia : Fostul preşedinte Lula dă undă verde formaţiunii sale politice să caute un alt candidat pentru alegerile prezidenţiale

Potrivit ministrului grec, în 2017 media sosirilor zilnice pe la această frontieră din nord-estul ţării a fost de 54, pentru ca în primele două luni ale anului în curs să crească la 62, iar “în ultimele zile la 200”.

În aprilie, autorităţile greceşti au înregistrat 2700 de sosiri în Grecia via Evros, dintre care 340 în această dimineaţă de marţi, a subliniat Dimitris Vitsas.

Citește și : Israelul renuntă la planul de a expulza mii de migranţi africani

S-a reluat şi creşterea numărului de migranţi ajunşi pe cele cinci insule greceşti din Marea Egee, în vecinătatea Turciei – Lesbos, Chios, Kos, Leros şi Samos, pe unde în toiul crizei migraţiei din 2015 au trecut spre restul Europei circa un milion de oameni, notează AFP. Dacă pactul din martie 2016 dintre Uniunea Europeană şi Turcia a limitat net fluxul de migranţi către Europa, acesta s-a intensificat în ultimele luni, în timp ce insulele se pregătesc pentru sezonul turistic 2018. În aprilie, pe aceste insule s-au înregistrat 2168 noi sosiri, peste jumătate doar pe Lesbos.

Peste 13.000 de imigranţi şi refugiaţi trăiesc în tabere pe cele cinci insule elene, ceea ce provoacă deseori tensiuni şi încăierări. Condiţiile precare şi timpul lung de examinare a solicitărilor de azil au fost criticate în mai multe rânduri de ONG-uri de apărare a drepturilor omului, care cer transferul imigranţilor în Grecia continentală.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.