Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei

Publicat:

Grecia limitează munca în aer liber în contextul caniculei

Grecia a ordonat unor companii să nu le permită angajaţilor să lucreze în aer liber la orele amiezii în această săptămână în contextul valului de caniculă care s-a abătut din nou peste ţară, informează Reuters.

Constructorii, livratorii de mâncare, curierii şi constructorii din domeniul naval se numără printre cei care trebuie să facă o pauză de la prânz până la până la 17:00 de marţi până vineri întrucât temperaturile sunt aşteptate să ajungă la 42-43 de grade Celsius în anumite regiuni din Grecia, a precizat Ministerul Muncii, potrivit stiripesurse.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Mai multe regiuni din lume, din Statele Unite până în India, s-au confruntat de asemenea vara aceasta cu căldură extremă care a cauzat pene de curent şi incendii de vegetaţie.

În Grecia, temperaturile caniculare au perturbat activităţile zilnice începând din luna iunie, iar sute de incendii de vegetaţie s-au declanşat intensificate de vânturile puternice după cea mai caldă iarnă din istoria înregistrărilor. Oamenii de ştiinţă pun astfel de fenomene pe seama încălzirii globale.

Potrivit meteorologilor, temperaturile nu vor scădea pre mult până la finalul lunii.

Întrucât în Grecia s-a înregistrat o cantitate foarte mică de ploaie în ultimele luni, multe din insulele care atrag milioane de turişti în fiecare vară se confruntă cu pene de curent.

”Câteodată am dureri de cap, ameţeli, vedere înceţoşată”, a spus Adamantia Krassa, un măturător angajat al serviciilor municipale, în vârstă de 44 de ani.

”Când sunt astfel de temperaturi ridicate, cred că ar trebui să oprim munca după o anumită oră, să facem pauză şi apoi să reluăm”.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

O unitate mobilă de Crucea Roşie era staţionată în piaţa Syntagma, din centrul Atenei, pentru a oferi asistenţă trecătorilor.

”Traversăm o perioadă prelungită cu temperaturi ridicate. Tot acest efort fizic are efecte negative asupra corpului uman”, a spus coordonatoarea unităţii, Dimitra Tsekoura.

Cel puţin şase turişti, printre care cunoscutul prezentator britanic de televiziune Michael Mosley, au murit luna trecută ca urmare a căldurii intense.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA

Alte patru cazuri umane de gripă aviară confirmate în SUA Alte patru cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă au fost confirmate în statul american...

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune

Telescopul James Webb dezvăluie detalii despre sălbaticele condiţii atmosferice de pe două pitice brune Oameni de ştiinţă au folosit Telescopul Spaţial James Webb pentru a...

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață – Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană

Reședința lui Putin din Valdai devine o fortăreață - Liderul de la Kremlin este protejat de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Un alt...

Depozitul ascuns în munți care poate salva lumea. Unde a fost construit și ce se află în interiorul mastodontului

Depozitul ascuns în munți care poate salva lumea. Unde a fost construit și ce se află în interiorul mastodontului Un depozit ascuns în munți, într-un...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.