X

Grecia : PArlamentul a votat o dispoziţie ce permite cuplurilor homosexuale să primească copii în plasament

Parlamentul grec a votat miercuri o dispoziţie ce autorizează primirea de copii în plasament de către cuplurile homosexuale aflate în uniune civilă, în pofida opoziţiei dreptei şi extremei drepte din Grecia, informează AFP, potrivit agerpres.

Articolul legislativ a fost adoptat de 161 de deputaţi contra 103, din totalul celor 300 de deputaţi fiind prezenţi în sală 264, pentru un vot nominal cerut de partidul neonazist Zorii Aurii. În fiecare formaţiune, au fost parlamentari care s-au distanţat de poziţia grupului lor, însă la modul global articolul a fost votat de partidul de stânga Syriza, aflat la putere, şi de opoziţia de centru-stânga.

Citește și : Putin vrea să „caute soluţii” în Orientul Mijlociu împreună cu premierul israelian Netanyahu

Noua Democraţie, principala formaţiune a opoziţiei, conservatoare, s-a opus acestei reforme, combătută de asemenea de neonazişti şi de partidul suveranist Anel, aliat al guvernului condus de Syriza.

“Este un pas mic, din partea unui guvern care a promis mult mai mult decât a făcut”, a comentat Grigoris Vallianatos, veteran al cauzei homosexuale în Grecia. El a reamintit că, în pofida promisiunilor făcute de opoziţie, Tsipras nu a legiferat nici până în prezent pentru a autoriza căsătoriile între homosexuali sau adopţiile de către cuplurile de acelaşi sex.

Citește și : Irakul critică decizia „pripită” a lui Trump cu privire la retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul

În cadrul unei serii de reforme societale, guvernul Syriza-Anel a extins totuşi asupra homosexualilor pactul de uniune civilă, rezervat în mod explicit heterosexualilor de la înfiinţarea lui, în 2008.

Parlamentul a votat această reformă adoptând o lege menită să faciliteze şi să accelereze adopţiile şi primirile în plasament, într-o ţară în care susţinerea publică a copiilor este deficientă şi unde lentoarea procedurilor alimentează un înfloritor comerţ cu copii, proveniţi adesea din comunităţile rome din Balcani.

Tags: copiigrecianeonaziştiNoua Democraţieparlamentplasament
Categorii: Diaspora