Grecia: Pedeapsă redusă în apel de la detenţie pe viaţă la 13 ani pentru poliţistul care a ucis un adolescent în 2008

Publicat:

Justiţia din Grecia a redus la 13 ani în apel pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pronunţată în primă instanţă împotriva unui poliţist acuzat că a împuşcat mortal un adolescent în 2008 în centrul Atenei, au indicat surse judiciare citate luni de AFP şi ANA, potrivit agerpres.

Poliţistul Epaminondas Korkoneas a fost găsit vinovat în 2010, în primă instanţă, de uciderea cu intenţie, la 6 decembrie 2008, a lui Alexis Grigoropoulos, în vârstă de 15 ani, în cartierul contestatar Exarchia. Luni, curtea de apel din Lamia (centrul Greciei) i-a redus pedeapsa la 13 ani de închisoare, subliniind că poliţistul nu avea antecedente judiciare.


Citește și : Trump vrea să iniţieze retragerea trupelor americane din Afganistan înaintea alegerilor prezidențiale

Asasinarea lui Alexis Grigoropoulos a declanşat la acea vreme manifestaţii şi revolte timp de mai multe luni, la Atena şi în alte oraşe, proteste la care participanţii au denunţat brutalitatea poliţiei.

Epaminondas Korkoneas, care a executat deja 10 ani de detenţie, ar putea ieşi din închisoare în scurt timp, spre marea dezamăgire a avocaţilor victimei şi apropiaţilor acesteia.

“Uciderea unui copil rămâne practic nepedepsită, cu o pedeapsă nefinalizată”, a denunţat avocata părţii civile, Zoe Konstantopoulu.

Citește și : Un american suspectat de uciderea unui polițist la Roma a fost fotografiat în cătuşe, legat la ochi

Vasilios Saraliotis, coleg la acea vreme cu Epaminondas şi condamnat iniţial pentru complicitate, a fost achitat de curtea de apel din Lamia, care a evocat “beneficiul îndoielii” şi lipsa de certitudine referitoare la implicarea sa.

În fiecare an, la comemorarea dramei, la 6 decembrie, au loc manifestaţii uneori marcate de violenţe în memoria adolescentului ucis, mai ales la Exarchia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.