Grecia scapă de povara creditorilor externi şi ‘îşi reia destinul în propriile mâini’ (Tsipras)

Publicat:

Grecia “îşi reia astăzi destinul în propriile mâini”, şi-a exprimat marţi marea satisfacţie premierul grec Alexis Tsipras, într-un mesaj televizat transmis de pe insula Itaca, simbol al lungii călătorii a lui Ulise, relatează AFP, potrivit agerpres.

Dorind să marcheze prima zi a “noii ere” pentru ţara sa “debarasată” de planurile de ajutor internaţional şi de tutela creditorilor, care au durat opt ani, Alexis Tsipras s-a deplasat în insula Itaca, în Marea Ionică, punctul de plecare şi de întoarcere a lui Ulise în Odiseea lui Homer, pentru a anunţa că “o nouă zi răsare” pentru Grecia. “O zi istorică (…), cea a sfârşitului politicilor de austeritate şi a recesiunii”.


Cteşte şi: Trump spune că ‘cel mai probabil’ se va vedea din nou cu Kim Jong Un

“Odiseea modernă pe care ţara noastră a traversat-o din 2010 a luat sfârşit”, a declarat premierul grec în această alocuţiune de circa zece minute, etalând o cămaşă albă în faţa camerelor televiziunii publice Ert, în aer liber şi uitându-se la portul acestei insule de un mare simbolism.

Folosind expresii celebre din Odiseea, poemul lui Homer scris în secolul al VIII-lea î.e.n., Alexis Tispras a lăudat curajul şi “capacitatea grecilor, care la fel ca Ulise au înfruntat “Symplegades” (stâncile aruncate) ale recesiunii.

Acest mesaj a vrut să pecetluiască sfârşitul celor opt ani de tutelă strictă asupra ţării sale, sub “menghina” UE şi FMI şi care a durat din 2010 până în prezent.

Citeşte şi: Atac masiv cu rachete asupra Kabulului. Este vizat palatul prezidenţial

Premierul Tsipras, la putere din ianuarie 2015, a fost nevoit să semneze constrâns şi forţat în luna iulie a aceluiaşi an al treilea şi ultimul plan de împrumuturi pentru ţara sa.

Luni, liderii UE, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, dar şi liderii german şi francez, au salutat ieşirea Greciei din planurile de ajutorare, lăudând “eforturile şi sacrificiile grecilor”, precum şi “solidaritatea” europenilor în timpul crizei datoriei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pentru prima dată, energiile regenerabile furnizează majoritatea energiei electrice în Țările de Jos

Pentru prima dată, energiile regenerabile furnizează majoritatea energiei electrice în Țările de Jos Pentru prima dată în istoria Țărilor de Jos, în prima jumătate a...

România a depășit gradul de 100% de umplere a depozitelor de gaze

România a depășit gradul de 100% de umplere a depozitelor de gaze Pe fondul unei producții ridicate de gaze naturale, România încă înmagazinează gaze la...

Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi “Martirul Unirii”, a fost prezentată, într-o premieră cinematografică la Chişinău

Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi "Martirul Unirii", a fost prezentată, într-o premieră cinematografică la Chişinău Viaţa Sfântului Mucenic Alexandru Baltaga, numit şi "Martirul...

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024: Cum să celebrezi sărbătoarea organizată în primul weekend din octombrie

Ghid complet pentru Ziua Națională a Vinului 2024 În primul weekend din octombrie, la cea de-a XXIII-a ediție a Zilei Naționale a Vinului (ZNV), tradiția...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.