Grecia se pregăteşte pentru sosirea ciclonului mediteranean ‘Ianos’

Publicat:

Grecia se pregătea joi de sosirea unui ciclon mediteranean, cunoscut sub denumirea de ”medicane”, care urmează să lovească mai întâi Insulele Ionice, în vest, înainte de a ajunge în peninsula Peloponez (sud) sau chiar la Atena, informează Reuters, potrivit agerpres.

Autorităţile greceşti au avertizat că furtuna ”Ianos” va fi însoţită de vânturi puternice şi precipitaţii torenţiale, care ar putea duce la inundaţii şi pene de electricitate în anumite regiuni în următoarele două zile.


Citește și : Polonia vrea un fond UE de cel puţin un miliard de euro pentru stabilizarea Belarusului

Ministrul adjunct pentru Protecţia Civilă, Nikos Hardalias, a sfătuit joi rezidenţii din zonele afectate în trecut de inundaţii sau aflate în apropierea unor râuri sau torenţi să-şi găsească un adăpost temporar. Persoanele din restul regiunii ar trebui să limiteze toate călătoriile nenecesare.

”Impactul ‘Ianos’, trebuie să fim clari, va fi similar cu cel al unei furtuni puternice, dar de o intensitate, amploare şi durată mai mari”, a declarat acesta reporterilor.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Stelios Petsas, au subliniat că intensitatea şi traiectoria ciclonului nu pot fi prezise cu precizie.

Astfel de cicloane mediteraneene au apărut prima dată în Grecia în 1995, însă fenomenele meteo extreme au devenit mai frecvente în ultimii ani, a spus Hardalias.

Citește și : În ciuda negocierilor de pace, talibanii au ucis 20 de militari afgani

O furtună similară a lovit Grecia în 2018. În 2017, viiturile au dus la moartea a 25 de persoane, iar alte sute au rămas fără locuinţe. Astfel de furtuni sunt cunoscute sub denumirea de ”medicane”, termen obţinut prin juxtapunerea cuvintelor englezeşti “mediteranean” şi “hurricane”.

Ianos urmează să lovească în două etape. Şapte regiuni din vestul Greciei au fost plasate deja în stare de alertă maximă înainte de sosirea furtunii, iar autorităţile vor decide în a doua parte a zilei de joi dacă regiuni precum Atena, Attica şi Corint vor fi incluse în avertizare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

Actrița Shannen Doherty a murit la 53 de ani; Suferea de cancer de mai mulți ani

Actrița Shannen Doherty a murit la 53 de ani; Suferea de cancer de mai mulți ani Shannen Doherty a murit după ce mai mulți ani...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.