Grecia se pregăteşte pentru un puternic ciclon mediteranean

Publicat:

Grecia se pregăteşte sâmbătă – curse maritime suspendate şi apeluri la prudenţă adresate populaţiei – să fie lovită de un “medicane” (termen obţinut prin juxtapunerea cuvintelor “mediteranean” şi “hurricane” – “uragan”, în limba engleză – n.r.), un puternic ciclon mediteranean, a cărui intensitate a fost totuşi revizuită în scădere de către meteorologi, informează AFP, potrivit agerpres.

Denumit “Zorba” de mass-media şi site-urile meteorologice, această depresiune ciclonică mediteraneană ar trebui, potrivit celor mai recente previziuni, să atingă sudul ţării la jumătatea zilei, lovind în special insula Kythira şi Peloponez, înainte de a se îndrepta spre vest, afectând Atena şi regiunile învecinate, iar apoi nord-estul ţării.


Citește și : Igor Dodon a avut o întâlnire de lucru cu Vladimir Putin şi va efectua o vizită oficială la Moscova

După întrunirea unei celule de criză ce a fost organizată vineri seară, autorităţile au decretat “stare de alertă” în aceste zone “pentru a garanta pregătirea maximală a aparatului de stat”, a anunţat sâmbătă într-o conferinţă de presă matinală secretarul general al Protecţiei Civile din Grecia, Ioannis Tafyllis.

El a reamintit consemnele de securitate adresate populaţiei încă de joi, rezidenţii fiind îndemnaţi să evite deplasările inutile, să încerce să prevină căderile de obiecte şi să nu staţioneze pe ţărm sau pe malurile râurilor.

“Medicane”, puţin frecvente dar recurente, sunt depresiuni ciclonice ample, care pot să se formeze atunci când apa mării atinge nivelul maxim de temperatură, la sfârşitul verii, provocând furtuni şi precipitaţii puternice.

Frecvenţa lor riscă să se intensifice odată cu încălzirea mărilor, provocată de modificările climatice, potrivit experţilor.

Intensitatea estimată a ciclonului mediteranean Zorba a fost totuşi revizuită în scădere, vineri. Potrivit lui Yoannis Tafyllis, marea ar putea să genereze valuri cu înălţimi de 7-8 metri – în contextul în care înălţimea valurilor fusese prognozată iniţial, joi, la 12 metri -, iar vânturile nu vor depăşi viteza de 100 de kilometri pe oră.

Toate cursele maritime care asigură legăturile cu insulele elene au fost suspendate vineri, la fel ca miercuri şi joi, după sosirea în regiune a primului val de intemperii.

Citește și : Şapte palestinieni, inclusiv doi minori, ucişi de tiruri israeliene în Fâşia Gaza (ministru palestinian)

Autorităţile locale sunt cu atât mai vigilente cu cât Grecia a fost afectată recent de alte două catastrofe naturale ce au făcut victime omeneşti, alimentând polemicile referitoare la capacitatea ţării de a face faţă unor astfel de fenomene.

O alunecare de pământ provocată de ploi abundente a ucis 21 de persoane în noiembrie 2017 în localitatea Mandra, aflată în apropiere de Atena. În iulie, 99 de persoane au murit într-un incendiu care a devastat staţiunea balneară Mati, situată la periferia capitalei elene.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu. „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”

FOTO/ Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Maia Sandu „Suntem alături de Republica Moldova pentru îndeplinirea visului european”, a transmis prim-ministrul României, Marcel Ciolacu,...

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE

Emmanuel Macron lansează un avertisment dur cu privire la viitorul economic al UE Președintele francez Emmanuel Macron a lansat un avertisment dur cu privire la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.