Grecia şi Franţa trimit câte două avioane de tip Canadair să ajute în Italia în lupta unui incendiu care devastează vestul Sardiniei

Publicat:

Franţa şi Grecia au trimis luni patru avioane de tip Canadair să ajute în Italia la lupta împotriva unui incendiu care devastează vestul Sardiniei, unde s-a decretat starea de calamitate, relatează AFP, scrie news.ro.   

Mobilizate în cadrul Mecanismului Protecţiei Civile al Uniunii Europene (UE), cele două avioane greceşti sunt operaţionale, iar cele două aeronave franceze urmau să sosească.


Citește și : SUA vor continua raidurile aeriene în sprijinul trupelor afgane dacă talibanii nu-şi opresc ofensiva

Misiunea avioanelor este să susţină 7.500 de oameni, şapte avioane de tip Canadair şi 13 elicoptere italiene pe teren.

Autorităţile sarde au decretat starea de urgenţă în urma acestor incendii violente, declanşate de secetă, căldură şi Sirocco, care au distrus peste 20.000 de hectare de pădure, măslini şi culturi în regiunea Oristano.

Crescători de animale au pierdut, la rândul lor, numeroase oi şi capre, iar locuinţe, sedii agricole şi industriale au ars.

Incendiul face în continuare ravagii, iar salvatori de tem de venirea Mistralului, un vânt din nord, care ar putea modifica traiectoria incendiilor şi ameninţa, în acest fel, noi zone.

O pensionară din Cuglieri, Paola Messana, care deţine 200 de măslini, a fost nevoită să fugă în ultimul moment.

”Am coborât pe drumul comunal. Am parcurs ultimii 300 de metri în flăcări”, declară ea luni la telefon pentru AFP.

”Când am văzut flăcările pe munte, am ştiut că aveau să coboare repede, pentru că era un Sirocco halucinant, un Sirocco care urla. N-am văzut niciodată un Sirocco atât de puternic”, spune ea.

Doi măgari împrumutaţi de către un agricultor pentru a-şi defrişa terenul au murit în incendiu. pagubele în livada sa de măslini erau imposibil de evaluat pentru moment, însă anul acesta a rămas fără recoltă.

”Această regiune este regiunea din Sardinia care produce cel mai bun ulei de măsline. Este o catastrofă totală”, declară ea.

Guvernatorul sard Christian Solinas a decretat starea de calamitate.

Citește și : SUA merg în direcția greșită în ce privește COVID-19, avertizează Fauci

”Însă nuse poate efectua o evaluare a pagubelor cazuate de incendii aflate în curs în regiunea Oristano, însă este un dezastru fără precedent. Zeci de mii de hectare de vegetaţie au fost distruse, întreprinderi şi case au ars, au murit animale”, deplânge el într-un comunicat.

Guvernatorul anunţă că i-ascris premierului Mario Draghi pentru a-i cere reîmpădurirea zonelor devastate de foc în cadrul fondurilor destinate relansării economice postcovid.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.