Grecia şi Malta insistă asupra dreptului lor de a-şi proteja frontierele împotriva migraţiei ilegale

Publicat:

Grecia şi Malta îşi rezervă dreptul de a continua să-şi protejeze efectiv frontierele împotriva migraţiei ilegale şi să-i trimită înapoi pe migranţi în ţările lor de origine, relatează vineri dpa, potrivit agerpres.  

Este declaraţia comună a miniştrilor responsabili pentru migraţie din cele două ţări, Notis Mitarakis şi Byron Camilleri, după o întâlnire care a avut loc vineri, în Malta.


Citește și : Creşterea numărului de judecători ai Curţii Supreme a SUA ‘comportă riscuri considerabile’

Cei doi miniştri cer ca noul pact al UE privind migraţia, care este negociat în prezent, să asigure distribuţia egală a migranţilor care ajung în UE, a spus Mitarakis.

“Noul pact european privind migraţia şi azilul care se negociază în prezent nu reprezintă o precondiţie pentru măsuri în domeniile relaţiilor externe, managementului frontierelor şi returnării”, a adăugat Mitarakis.

Ministrul nu a menţionat explicit aşa-numitele respingeri care au loc între coasta turcă şi insulele greceşti, autorităţile elene păstrând tăcerea asupra acestui aspect.

Citește și : POTOP în Grecia (VIDEO)! Oamenii s-au refugiat pe acoperişurile caselor

Guvernul grec ar fi sporit numărul patrulelor gărzii sale de coastă la frontiera cu Turcia în ultimele luni. Ambarcaţiuni cu migranţi la bord sunt forţate în mod repetat să facă cale întoarsă în Turcia, notează dpa.

Respingerile migranţilor, expulzări fără o examinare anterioară a unei cereri de azil, sunt considerate ilegale în conformitate cu dreptul internaţional.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.