X

Grecia şi Turcia îşi anulează exerciţiile militare de săptămâna viitoare în Mediterana

Grecia şi Turcia au anulat exerciţiile militare pe care intenţionau să le desfăşoare săptămâna viitoare în Mediterana de Est, încercând astfel să tempereze tensiunile în zonă, a anunţat vineri secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit agerpres.

”Salut această decizie. Este un pas în direcţia cea bună. Acesta va permite reducerea riscurilor de accidente şi poate servi ca bază pentru eforturile desfăşurate de Germania în direcţia soluţionării contencioaselor (teritoriale) între cele două ţări”, a declarat Stoltenberg la încheierea reuniunii miniştrilor apărării din statele NATO.

Citește și : Un italian bănuit de 160 de violuri în Germania a fost arestat de trupele speciale în Franţa

Alianţa condamnase în ziua precedentă escaladarea tensiunilor între Turcia şi Grecia în Mediterana de Est şi a cerut celor două ţări să-şi soluţioneze diferendele respectând dreptul internaţional.

Grecia acuză Turcia de încălcarea dreptului maritim internaţional prin explorările gazeifere într-o zonă disputată de cele două ţări.

Pe de altă parte, miniştrii statelor NATO au abordat la reuniunea lor de joi şi vineri problemele generate de implicarea Turciei în mai multe conflicte regionale (Siria, Libia, Nagorno-Karabah) şi decizia Ankarei de a se echipa cu sisteme antiaeriene ruseşte S-400.

Citește și : Restricţii dure în UK! În Scoţia se vorbeşte deja despre un ‘Crăciun online’

”Suntem preocupaţi de decizia Turciei de a achiziţiona un sistem care pune o problemă de inter-operabilitate” cu cele ale Alianţei, a indicat Stoltenberg.

În replică, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a respins criticile şi a anunţat că va continua testele cu rachete S-400. ”Nu vom cere Statelor Unite părerea pentru aceasta”, a spus el.

Tags: greciaJens StoltenbergMediterana de EstNATOS-400turcia
Categorii: Diaspora