X

Grecia: Tsipras vrea să aibă posibilitatea să guverneze ‘fără să aibă mâinile legate’

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a făcut marți apel la alegători să voteze cu partidul său, Syriza, în cadrul alegerilor parlamentare anticipate, pentru ca formațiunea pe care o conduce să aibă posibilitatea să guverneze țara „fără să aibă mâinile legate”, potrivit The Guardian, potrivit mediafax.

Cotidianul britanic notează că prin această declarație Tsipras a intrat în mod oficial în campanie electorală pentru scrutinul legislativ anticipat convocat ca urmare a rezultatelor foarte slabe obținute de Syriza în cadrul alegerilor europarlamentare din mai. Atunci, Syriza a obținut cu aproape 10% mai puține voturi decât formațiunea Noua Democrație.

Citește și : Acordul privind Brexitul nu va fi schimbat de noul premier britanic, transmite Comisia Europeană

În cadrul discursului de marți, Tsipras a recunoscut că „furia și oboseala” cetățenilor greci au dus la rezultatul slab înregistrat de formațiunea sa în cadrul alegerilor europarlamentare, însă a promis că dacă va câștiga alegerile anticipate va lua măsuri pentru înființarea de noi locuri de muncă și pentru reducerea taxelor și impozitelor.

„Grecii au dreptul să spere. Până acum a trebuit să strângem din dinți și să luăm decizii dificile. Înțeleg furia și oboseala multora, însă acum merităm șansa de a guverna pentru prima dată fără să avem mâinile legate”, a declarat Tsipras, făcând referire la măsurile de austeritate și anii de supraveghere strictă din partea creditorilor internaționali.

Președintele Greciei a emis marți un decret prin care a stabilit că alegerile anticipate vor avea loc pe data de 7 iulie.

Citește și : WikiLeaks: Dosarul american de acuzare împotriva lui Assange va fi depus vineri în faţa justiţiei britanice

Tags: Alexis TsiprasanticipateNoua DemocraţieparlamentareSyriza
Categorii: Diaspora