Grecia va depune o cerere pentru achiziționarea a 20 de avioane de luptă Lockheed F-35

Publicat:

Grecia ar urma să trimită în zilele următoare o cerere oficială Statelor Unite pentru achiziționarea a 20 de avioane de luptă F-35 produse de Lockheed Martin, au anunțat joi surse din domeniul apărării, potrivit Reuters, informează mediafax.

Grecia, membră a NATO, cheltuiește peste 2% din produsul intern brut pentru cheltuieli de apărare. Țara și-a sporit achizițiile militare în ultimii ani, pe măsură ce tensiunile cu vecinul său, rivalul istoric și aliatul său din NATO, Turcia, au reapărut.


Citește și : Medvedev: Orice încercare de intruziune în Crimeea ar putea declanşa al treilea război mondial

Livrările de avioane vor începe în 2027-2028. Potrivit televiziunii de stat ERT, scrisoarea de solicitare a fost semnată și se așteaptă ca aceasta să fie înaintată Ambasadei SUA la Atena în această săptămână. Acesta este primul pas dintr-un proces în mai multe etape.

„Documentul relevant a fost semnat”, a declarat una dintre surse.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis s-a referit la achiziționarea de avioane F-35 în timpul unei vizite efectuate în luna mai în Statele Unite.

Atena a comandat anul trecut 24 de avioane Rafale fabricate de Dassault pentru 2,5 miliarde de euro și trei fregate de marină cu opțiune pentru o a patra din Franța pentru aproximativ 3 miliarde de euro.

Potrivit televiziunii de stat ERT, ministerul apărării dorește, de asemenea, să continue modernizarea avioanelor de luptă F-16.

Citește și : Un politician proeminent din opoziția rusească, reținut la Moscova

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.