
Reuters
Grecia va impune restricţii de circulaţie pe perioada nopţii şi va interzice muzica în barurile, cafenelele şi restaurantele din Salonic, al doilea oraş ca mărime din ţară, ca urmare a creşterii cazurilor de COVID-19, a precizat joi guvernul, potrivit Reuters, scrie agerpres.
Numărul total al infecţiilor s-a stabilizat pe teritoriul ţării, dar cazurile au crescut accelerat în nordul Greciei.
Citește și : Cehia cumpără din Franţa TUNURI de artilerie în valoare de sute milioane de euro
Ministerul protecţiei civile a anunţat că Salonic şi zonele limitrofe, precum şi regiunea învecinată Halkidiki, alături de oraşul Larissa din centrul ţării, vor trece la restricţiile de nivel 4 începând din 1 octombrie.
Grecia a depăşit anul trecut prima fază a pandemiei mai bine decât alte ţări, dar s-a confruntat cu o recrudescenţă a bolii anul acesta, înregistrând o creştere a numărului de cazuri în ultimele săptămâni.
Grecia a raportat joi 2.232 de noi infectări şi 33 de decese asociate coronavirusului, numărul total al cazurilor de la începutul pandemiei ajungând la 655.767, iar bilanţul deceselor, la 14.828.
Citește și : Rusia înregistrează un record de decese zilnice asociate covid
Circa 58% dintre greci sunt vaccinaţi cu schemă completă, la o populaţie de 11 milioane de locuitori.
Guvernul speră să atingă pragul de 70% persoane vaccinate în încercarea de a construi o imunitate pe scară largă împotriva virusului.
This post was last modified on 30/09/2021 20:27 20:27