X

Grecia: Zece migranţi sirieni au încercat să se îmbarce într-un zbor spre Elveţia pretinzând că sunt o echipă de volei

Zece migranţi sirieni, îmbrăcaţi în echipament sportiv, au încercat să se îmbarce într-un avion cu destinaţia Elveţia, pe aeroportul din Atena, pretinzând că sunt o echipă de volei, a anunţat poliţia elenă, conform AFP, potrivit news.ro.

Cei zece bărbaţi, care aveau cu ei şi două mingi de volei şi toţi genţi la fel, sperau că deghizarea în sportivi îi va ajuta să treacă graniţa. Însă la controlul actelor lor de identitate pe aeroportul Eleftherios Venizelos, s-a descoperit adevărul. Bărbaţii au ajuns ilegal în Grecia şi au fost arestaţi când s-a descoperit că aveau acte false.

Citește și : Zece morți și 16 răniți după ce şoferul unui camion a pierdut controlul şi a intrat într-o mulţime în sudul Chinei

Potrivit unor surse din cadrul poliţiei, sirienii, care voiau să ajungă la Zurich, au prezentat paşapoarte ucrainene.

Conform celor mai recente cifre oficiale, peste 26.600 de persoane solicitante de azil se află în prezent în taberele de pe insulele Lesbos, Chios şi Samos.

Tags: atenagreciamigrantivoleiZurich
Categorii: Diaspora