Grecii află săptămâna viitoare care dintre ei vor fi OBLIGAŢI să se vaccineze

Publicat:

Grecia va anunţa săptămâna viitoare categoriile profesionale pentru care vaccinarea anti-COVID-19 va deveni obligatorie, a precizat joi Guvernul de la Atena, după creşterea recentă a numărului de infectări provocate de noul coronavirus, informează Reuters, potrivit agerpres.

Luna trecută, comitetul elen pentru bioetică a recomandat vaccinarea obligatorie pentru angajaţii din domeniul sănătăţii şi pentru cei din centrele de îngrijire a vârstnicilor doar “ca măsură de ultimă instanţă”, cu un calendar bine stabilit, dacă eforturile ce vizează încurajarea vaccinării în rândul populaţiei generale se dovedesc ineficiente.


Citeşte şi: Patru mercenari din comandoul care l-a ucis pe preşedintele haitian au fost ucişi! Alţi doi au fost arestaţi – Black News

“Guvernul a primit recomandări relevante de la Comitetul naţional pentru bioetică în privinţa vaccinărilor obligatorii pentru grupuri profesionale specifice”, a declarat Aristotelia Peloni, purtătoarea de cuvânt a Guvernului grec, într-o conferinţă de presă organizată joi. Decizii relevante în această chestiune vor fi anunţate săptămâna viitoare, a adăugat ea.

În Grecia au existat dezbateri despre caracterul etic al vaccinărilor obligatorii, deşi un sondaj publicat miercuri de postul elen de televiziune Skai a arătat că majoritatea cetăţenilor acestei ţări se declară în favoarea unei astfel de măsuri pentru categoriile profesionale care au contacte cu publicul.

Citeşte şi: Explozie puternică în portul Dubai! O navă cargo a luat foc – VIDEO – Black News

Joi, autorităţile greceşti au reintrodus restricţii pentru restaurante, baruri şi cluburi de noapte, care vor putea să primească doar clienţi care stau pe scaune, din cauza îngrijorărilor legate de recenta creştere a numărului de cazuri de COVID-19, stimulată de varianta mai contagioasă Delta.

Aproximativ 38% din populaţia greacă eligibilă a fost vaccinată cu schemă completă, iar Guvernul elen a oferit stimulente pentru a îi încuraja pe rezidenţi să se vaccineze, inclusiv bani în numerar şi date mobile în regim de gratuitate pentru tineri, dorind ca rata de vaccinare să ajungă la 70% la nivel naţional până în toamna acestui an. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tânăr irakian, reținut la Viena după dejucarea planului de atac împotriva lui Taylor Swift

Tânăr irakian, reținut la Viena după dejucarea planului de atac împotriva lui Taylor Swift Un irakian în vârstă de 18 ani a fost reținut la...

Kamala Harris nu are în vedere să impună un embargo armamentului destinat Israelului

Kamala Harris nu are în vedere să impună un embargo armamentului destinat Israelului Kamala Harris nu are în vedere să impună un embargo armamentului destinat...

Gardienii Revoluţiei din Iran şi-au dotat forţele navale cu noi rachete şi drone

Gardienii Revoluţiei din Iran şi-au dotat forţele navale cu noi rachete şi drone Gardienii Revoluţiei din Iran şi-au dotat forţele navale cu noi rachete şi...

Show pe cer. Când poate fi admirată ploaia de stele

Show pe cer. Când poate fi admirată ploaia de stele Perseidele, cea mai frumoasă ploaie de stele căzătoare a anului, revin în august. Amatorii de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.