Greenpeace ridică după trei zile blocada asupra unei rafinării suedeze

Publicat:

Greenpeace a ridicat duminică blocada asupra unui terminal portuar al unei importante rafinării de pe coasta vestică a Suediei, în a treia zi a unei acţiuni de protest împotriva unui proiect de extindere a acestui sit petrolier, a anunţat organizaţia ecologistă, potrivit AFP, scrie agerpres.

O navă a ONG-ului Greenpeace, Rainbow Warrior, bloca de joi seară accesul navelor petroliere în portul rafinăriei grupului Preem la Lysekil, la circa o sută de kilometri nord de Goteborg, împiedicând încărcarea şi descărcarea mai multor nave.


Citește și : Junta militară din Mali s-a angajat la o tranziţie într-un termen de 18 luni

”După mai multe săptămâni de mari manifestaţii pe tot cuprinsul ţării împotriva proiectului de extindere al Preem şi 62 de ore de blocadă a Preemraff la Lysekil, îi predăm acum ştafeta lui Stefan Lofven”, premierul suedez, notează într-un comunicat Greenpeace Suedia.

”Suntem în mijlocul unei crize climatice foarte grave, aşadar premierul nostru trebuie să ne asigure bunăstarea pe termen lung şi să aleagă (acordul asupra schimbărilor climatice de la) Paris în faţa Preem”, adaugă organizaţia ecologistă, unii dintre militanţii ei urcându-se duminică dimineaţa pe macaralele terminalului petrolier, de unde au fost apoi constrânşi să coboare.

Justiţia suedeză a validat în luna iunie realizarea proiectului, dar decizia definitivă revine guvernului social-democrat condus de Lofven şi în care se regăsesc de asemenea mai mulţi miniştri ai partidului ecologist suedez.

Rafinăria de la Lysekil este cea mai mare din Scandinavia. Controversatul proiect de extindere a acesteia, estimat la circa 1,4 miliarde de euro, are ca obiectiv adaptarea la o nouă reglementare a Organizaţiei Maritime Internaţionale (OMI) care este în vigoare din luna ianuarie şi priveşte diminuarea concentraţiei de sulf a carburanţilor folosiţi pentru transporturile maritime. Însă această acţiune va implica pe de altă parte emisia a circa un milion de tone de CO2 în plus în fiecare an, potrivit estimării făcute de Preem, creştere care, conform Greenpeace, riscă să contravină angajamentelor asumate de Suedia în baza acordurilor de la Paris.

Citește și : Preşedinţii andini cer parlamentului peruan să nu voteze destituirea lui Martin Vizcarra

Grupul Preem asigură totuşi că nu va creşte consumul de petrol brut şi că va încerca să neutralizeze jumătate din aceste noi emisii printr-un proiect de captare şi stocare de CO2 şi de asemenea să dezvolte pentru producţia de carburanţi folosirea unor surse energetice regenerabile, precum reziduurile forestiere.

Activista ecologistă suedeză Greta Thunberg militează de asemenea activ împotriva acestui proiect.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parlamentul din Irak vrea să dea o lege care permite căsătoria fetelor de la 9 ani

Parlamentul din Irak vrea să dea o lege care permite căsătoria fetelor de la 9 ani Un proiect de lege care ar permite căsătoria fetelor...

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora

Evenimente dedicate cetățenilor Republicii Moldova din diaspora Pe parcursul lunii august, în Republica Moldova vor fi organizate mai multe evenimente dedicate diasporei, în cadrul unei...

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.