X

Greminger: ‘Există riscul unei escaladări militare în Europa’

Secretarul general al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Thomas Greminger, a atras atenţia miercuri asupra riscului în creştere al unei confruntări militare pe continent, transmite dpa, potrivit agerpres.

‘Asistăm la un număr tot mai mare de exerciţii militare şi desfăşurări de trupe în apropiere de frontiere’, a declarat Thomas Greminger, într-un interviu acordat agenţiei austriece APA, referindu-se la tensiunile între Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia.

Citeşte şi: Şedinţa TPI a fost suspendată după ce un acuzat a spus că s-a otrăvit – FOTO/VIDEO

Pe lângă riscul unor neînţelegeri militare şi al unei escaladări între Est şi Vest, OSCE – din care fac parte 57 de state, printre care SUA şi Rusia – se confruntă de asemenea ‘cu un deficit de încredere absolut’ între membrii săi principali, a avertizat Greminger.

Cu o săptămână înaintea reuniunii anuale a miniştrilor de externe din OSCE, ce va avea loc la Viena, secretarul general a făcut un apel la măsuri de construire a încrederii între membrii OSCE şi de relansare a eforturilor de dezarmare.

OSCE este unica organizaţie regională care include printre membrii atât SUA, cât şi Rusia, fiind considerată, de aceea, un forum pentru dezamorsarea tensiunilor diplomatice şi militare.

Cu toate acestea, atmosfera în cadrul organizaţiei cu sediul la Viena a avut de suferit de pe urma conflictului din estul Ucrainei între armată şi separatiştii sprijiniţi de Moscova, precum şi a anexării regiunii ucrainene Crimeea de către Rusia.

Citeşte şi: Tren DERAIAT în Spania. Cel puţin 21 de persoane sunt rănite – FOTO/VIDEO

Potrivit lui Greminger, observatorii neînarmaţi din partea OSCE în Ucraina au avut succes în prevenirea escaladării suplimentare a conflictului.

‘Când vine însă vorba despre rezolvarea conflictului, ne aflăm într-un impas total’, a subliniat secretarul general.

Secretarul de stat al SUA, Rex Tillerson, şi ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, sunt aşteptaţi să participe la reuniunea ministerială a OSCE programată pe 7 şi 8 decembrie în capitala Austriei.

Tags: europaOrganizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE)Rex TillersonrusiaSerghei LavrovSUAThomas Greminger
Categorii: Diaspora