Greșeală de începători ai unor membri ai serviciilor secrete franceze

Publicat:

Un agent al Serviciului Central francez de Informaţii Teritoriale (SCRT) i-a trimis din greşeală unui islamist pe cale îl fila un sms care îi era adresat de fapt unui coleg, relatează M6 Info.

Eroarea s-a produs în urmă cu o săptămână. Agentul a vrut să îi trimită un mesaj unui coleg din celula operaţională şi tehnică a SCRT, cu detalii despre cel filat: un islamist prozelit, care locuieşte în Ile-de-France şi se află şi sub supravegherea Direcţiei Generale de Securitate Internă. Însă agentul a greşit destinatarul şi a expediat sms-ul chiar la cel filat, notează M6 Info, citând surse din cadrul Ministerului francez de Interne.


Bărbatul aflat sub supraveghere l-a sunat pe agent câteva minute mai târziu pentru a-I spune cât de incompetent este, iar zilele următoare islamistul a avertizat mai mulţi interlocutori cu care a discutat la telefon că sunt “ascultaţi”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.