Greta Thunberg critică ‘promisiunile goale’, la cinci ani după semnarea Acordului pentru climă de la Paris

Publicat:

Cu ocazia celei de-a cincea aniversări a Acordului pentru climă de la Paris, activista suedeză Greta Thunberg a criticat vineri “obiectivele ipotetice şi îndepărtate” şi “promisiunile goale” ale politicienilor, îndemnând omenirea încă o dată să acţioneze imediat, cu prilejul unei noi zile de acţiuni organizate de mişcarea ei, Fridays for Future, anunţate pentru vineri, informează AFP, potrivit agerpres.

După semnarea pe 12 decembrie 2015 a acelui acord, “multe lucruri s-au întâmplat, dar acţiunea necesară încă nu se vede la orizont (…) ne avântăm în continuare într-o direcţie greşită”, a declarat adolescenta de 17 ani într-o înregistrare video de trei minute, publicată pe reţelele de socializare.


Citește și : Norvegia amenință că își ÎNCHIDE apele pentru pescadoarele UE și britanice

“Obiective îndepărtate şi ipotetice au fost fixate, mari discursuri au fost susţinute, dar atunci când e vorba de o acţiune imediată, de care avem nevoie, ne aflăm încă în etapa de negare completă şi ne pierdem timpul cu noi ambiguităţi legislative, cuvinte goale şi contabilitate creativă”, a acuzat tânăra activistă suedeză.

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au pus de acord vineri pentru a creşte obiectivul UE în privinţa reducerii gazelor cu efect de seră până în 2030 – vizând o reducere de “cel puţin 55%” în raport cu nivelul din 1990, contra procentului de 40% prevăzut anterior.

Promotoarea mişcării Fridays for Future cere cu regularitate impunerea unor obiective în privinţa emisiilor anuale încă de acum, nu a unor obiective la orizontul anilor 2030 sau 2050, care fac obiectul celor mai multe discuţii şi negocieri internaţionale asupra gazelor cu efect de seră.

În pofida angajamentului semnat la Paris pentru a limita creşterea temperaturii globale cu cel mult 2 grade Celsius – sau, dacă va fi posibil, cu 1,5 grade Celsius – în raport cu era preindustrială, omenirea continuă să se îndrepte spre o încălzire cu 3 grade Celsius, a avertizat miercuri Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), subliniind că scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră provocată de pandemia de COVID-19 ar avea “un efect nesemnificativ”.

“Dacă veţi citi cele mai multe articole ştiinţifice disponibile, veţi înţelege că această criză climatică şi ecologică nu va putea fi rezolvată fără o schimbare a sistemului. Nu mai este doar o opinie, este un fapt”, a afirmat Greta Thunberg în acelaşi mesaj video publicat joi seară, cu câteva ore înainte de o nouă zi de acţiuni organizate vineri de mişcarea Fridays for Future.

Citește și : BoJo s-a întors supărat de la Bruxelles: Este foarte posibil să NU avem un acord!

Această mişcare solicită în primul rând ca obiectivul de creştere cu cel mult 1,5 grade Celsius a temperaturii globale să fie reţinut în negocierile internaţionale şi ca acest criteriu să devină “non-negociabil”. Conform unei hărţi online, mişcarea înfiinţată de activista suedeză recenzează 2.500 de acţiuni prevăzute în lumea întreagă, inclusiv numeroase evenimente organizate exclusiv în format online din cauza pandemiei de COVID-19.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.