X

Greta Thunberg: Reuniunea COP26 de la Glasgow nu va aduce ‘mari schimbări’

Reuniunea COP26 (Conferinţa ONU pentru combaterea schimbărilor climatice) prevăzută să înceapă peste două săptămâni la Glasgow nu va aduce “mari schimbări”, a anticipat sâmbătă militanta suedeză pentru mediu Greta Thunberg, relatează AFP, potrivit agerpres

COP26 şi toate reuniunile internaţionale “au potenţialul de a schimba lucrurile, reunind atâţia oameni. Trebuie să ne asigurăm că nu ratăm această ocazie”, a subliniat tânăra ecologistă, lidera mişcării Fridays for Future, în marja unui concert consacrat climei organizat la Stockholm.

Citește și : Creşterea numărului de judecători ai Curţii Supreme a SUA ‘comportă riscuri considerabile’

“Va trebui să continuăm presiunile”, a conchis ea.

“Sper, evident, că vom realiza brusc că ne confruntăm cu o criză existenţială şi vom acţiona în consecinţă”, a adăugat ea, insistând că este nevoie de o “schimbare de direcţie şi să nu mai căutăm să creăm nişe în programe, ci să salvăm planeta, prezentul şi condiţiile de viaţă ale generaţiilor viitoare”.

La conferinţa ce va avea loc la Glasgow, în Scoţia, între 31 octombrie şi 12 noiembrie, reprezentanţi de ţări şi organizaţii din întreaga lume vor negocia şi vor căuta să obţină angajamente mai concrete privind reducerea emisiilor de gaz cu efect de seră, în condiţiile în care, potrivit unei evaluări a ONU publicate luna trecută, lumea se îndreaptă spre o încălzire de nivel “catastrofal” cu plus 2,7 grade Celsius spre sfârşitul acestui secol, cu consecinţe dramatice.

Citește și : POTOP în Grecia (VIDEO)! Oamenii s-au refugiat pe acoperişurile caselor

Tags: COP26glasgowGreta ThunbergONU
Categorii: Diaspora