X

Greta Thunberg se plânge că politicienii suedezi ignoră criza climatică în campania electorală

Politicienii suedezi ignoră criza climatică în campania electorală pentru alegerile generale din 11 septembrie şi o tratează mai degrabă ca şi cum ar fi doar o problemă şi nu o ameninţare pentru vieţile oamenilor, a declarat activista de mediu Greta Thunberg, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Războiul din Ucraina şi actuala criză energetică, în urma căreia tarifele la energie au crescut considerabil, domină titlurile ştirilor din mass-media cu doar o săptămână înaintea alegerilor din Suedia, în timp ce bunăstarea oamenilor, şcolile şi crima organizată se numără şi ele printre principalele preocupări ale votanţilor.

Citeşte şi: Răzbunarea Bundesbank înseamnă probleme serioase pentru Italia (opinie) – Black News

Greta Thunberg, ale cărei proteste organizate în urmă cu câţiva ani în zilele de vineri în faţa Parlamentului de la Stockholm s-au transformat într-o mişcare globală prin care tinerii le cer politicienilor să adopte măsuri împotriva schimbărilor climatice, a spus că subiectul crizei climatice a fost “aproape inexistent” în timpul campaniei electorale din Suedia.

“Ne-am concentrat aproape complet pe alte lucruri”, a declarat ea pentru Reuters.

Potrivit tinerei activiste, politicienii şi mass-media “au ales să nu comunice faptul că atât de multe dintre crizele cu care ne confruntăm în prezent sunt foarte strâns legate între ele”.

“De aceea, oamenii se concentrează, bineînţeles, pe lucrurile care se află chiar în faţa lor în loc să se concentreze, de fapt, pe imaginea holistică de ansamblu”, a adăugat ea.

Ea consideră că politicienii tratează subiectul climei ca pe o problemă îndepărtată.

“Să privim la ce se întâmplă acum în Pakistan, de exemplu, pentru că este un exemplu foarte bun”, a mai spus Greta Thunberg.

Citeşte şi: Kievul cere AIEA un audit tehnic la centrala nucleară Zaporojie, nu doar o inspecţie – Black News

Precipitaţiile record generate de musonul din acest an şi topirea gheţarilor din munţii aflaţi în nordul Pakistanului au provocat inundaţii care au afectat 33 de milioane de persoane şi au ucis cel puţin 1.290 de oameni, inclusiv 453 de copii.

“Impresia generală este că ne concentrăm asupra climei atunci când avem timp liber. E o chestiune pe care o tratăm ca pe o problemă, şi nu ca pe o urgenţă existenţială care afectează toate celelalte chestiuni, aşa cum ar trebui să o considerăm”, a adăugat Greta Thunberg.

Tags: campanie electoralacriza climaticăGreta ThunbergStockholmSuedia
Categorii: Externe