X

Grevă a salariaţilor din sectorul public din Portugalia pentru a cere creşterea salariilor

Activitatea şcolilor, a spitalelor şi tribunalelor din Portugalia a fost perturbată vineri de o grevă a salariaţilor din sectorul public pentru a cere creşterea salariilor, transmite AFP, scrie agerpres.

Sute de angajaţi la stat veniţi din toate regiunile Portugaliei au sfidat ploaia în centrul Lisabonei, cerând majorări mai semnificative decât cele prevăzute de guvernul socialist în bugetul care urmează să fie adoptat săptămâna viitoare.

Citește și : Traficul aerian, deviat în Israel, din cauza unor exerciţii antibalistice

“Cerem o creştere de 90 de euro pe lună”, a declarat pentru France Presse o funcţionară de la primăria din localitatea nordică Guarda. Un pensionar fost angajat în sectorul public a menţionat că pensiile nu au mai fost majorate de zece ani.

“Guvernul trebuie să înţeleagă nemulţumirea provocată de veniturile mici, întrucât salariile nu au mai fost majorate de zece ani şi condiţiile de lucru s-au deteriorat”, a subliniat Ana Avoila, coordonatoare a Frontului comun al sindicatelor din administraţia publică.

Ministrul administraţiei publice, Alexandra Leitao, a invitat sindicatele la masa discuţiilor şi a asigurat că Portugalia dispune de “o marjă bugetară” pentru a negocia.

Instalaţi la putere în 2015 graţie unei alianţe inedite cu stânga radicală, socialiştii premierului Antonio Costa au readus salariile la nivelul dinaintea tăierilor decise în timpul crizei datoriei din 2011 şi au pus capăt blocării promovărilor. Întăriţi la legislativele din octombrie 2019, socialiştii au reuşit să-şi înceapă al doilea mandat fără a relua acordul din 2015 cu stânga antiliberală.

Citește și : Avionul cu britanicii evacuați din orașul chinez Wuhan a ajuns în Marea Britanie

Parlamentul de la Lisabona urmează să adopte joi noul buget de stat, ce prevede majorarea cu 0.3% a salariilor funcţionarilor.

Sectorul transporturilor nu a participat la protestul de vineri.

Tags: Alexandra LeitaogrevaGuardalisabonaportugaliaprotest
Categorii: Diaspora