Grevă în învăţământul din Slovenia. Şcolile sunt închise, profesorii cer salarii mai mari

Publicat:

Majoritatea şcolilor din Slovenia s-au închis miercuri, în timp ce aproximativ 38.000 de profesori sunt în grevă de o zi pentru salarii mai mari, cea mai mare acţiune de protest organizată de ei până acum în acest an, relatează Reuters, conform agerpres.

Mai târziu miercuri, aproximativ 15.000 de profesori sunt aşteptaţi să participe la un protest în masă în centrul capitalei Ljubljana pentru ca guvernul să înţeleagă că munca lor este subevaluată.


Citeşte şi: Donald Trump SCHIMBĂ ambasadorii SUA din Polonia şi Ungaria

“Solicităm creşterea salariului mediu al profesorului cu aproximativ 10%, în timp ce profesorii sunt acum plătiţi semnificativ mai puţin decât alte persoane cu educaţie similară, precum doctorii şi cei care lucrează în administraţia publică”, a declarat Sandi Modrijan, purtător de cuvânt al sindicatului profesorilor SVIZ.

Guvernul de centru-stânga este sub presiunea sindicatelor angajaţilor din sectorul public care cer majorări salariale pe fondul unei creşteri economice robuste. Analiştii afirmă că cererile reflectă de asemenea speranţa că guvernul ar putea fi mai generos înaintea alegerilor naţionale aşteptate în iunie.

Luna trecută, aproximativ 30.000 de angajaţi din sectorul public au declanşat o grevă de o zi, în timp ce poliţiştii şi-au început greva luni. Asistentele au oprit lucrul timp de două ore marţi, cerând de asemenea salarii mai mari.

Citeşte şi: Vicele american crede că ‘Iisus îi transmite ce să spună’

Guvernul a declarat că cererile salariale se ridică la aproape 1 miliard de euro (1,24 miliarde de dolari), adăugând că majoritatea sunt inacceptabile, nefiind justificate de creşterea productivităţii şi putând ameninţa consolidarea fiscală planificată.

Slovenia, care a evitat la limită un plan de salvare internaţional pentru băncile sale în 2013, a revenit la creştere un an mai târziu şi guvernul se aşteaptă ca economia să se extindă cu 3,9% în acest an faţă de 4,4% în 2017, stimulată de exporturi şi investiţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele

350 de șacali din Delta Dunării vor fi împușcați pentru a limita pagubele Ca urmare a sesizărilor repetate din partea populației locale cu privire la...

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți

Atac armat la o nuntă în Franța: Un mort și cinci răniți O persoană a fost ucisă și cinci rănite, trei dintre ele grav, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.