Greve şi manifestaţii în Grecia împotriva reformei sistemului de pensii

Publicat:

Mii de greci au protestat marţi împotriva unui proiect de reformă a sistemului de pensii care, susţin sindicatele, prelungeşte reducerea pensiilor impusă în perioada crizei economice, relatează AFP, potrivit agerpres.

Confederaţia funcţionarilor (Adedy) a făcut un apel la o grevă de 24 de ore, la care s-au raliat de asemenea angajaţii primăriilor şi prefecturilor, precum şi cei din transportul public, circulaţia în centrul Atenei fiind astfel puternic perturbată.


Citește și : Zoran Milanovic promite să se bată cu corupția din Croația

”Proiectul de lege pe care guvernul l-a depus în Parlament nu este nimic altceva decât prelungirea legilor austerităţii, adoptate în timpul crizei (2010-2018) şi care au antrenat reduceri ale pensiilor de 20% până la 60%”, a indicat Adedy într-un comunicat.

Legăturile maritime au fost de asemenea afectate de greva sindicatului marinarilor. Jurnaliştii la rândul lor au oprit lucrul timp de trei ore la începutul după-amiezii.

Circa 10.000 de persoane au protestat paşnic în centrul Atenei, potrivit poliţiei. ”Noua lege a securităţii sociale pune accentul pe cifre, nu pe oameni. Sistemul securităţii sociale se privatizează puţin câte puţin”, spune o studentă ce face parte din grupul de protestatari veniţi la chemarea PAME, un sindicat al lucrătorilor apropiat de partidul comunist.

Proteste au avut loc şi în alte părţi ale Greciei. La Salonic, al doilea oraş al ţării, au manifestat circa 2.500 de persoane, conform estimării poliţiei.

Potrivit guvernului de dreapta, proiectul de lege privind reforma sistemului de pensii, care va fi supus vineri votului parlamentului, are ca obiectiv să garanteze viabilitatea acestui sistem într-un orizont de timp îndepărtat. Contrazicând sindicatele, executivul de la Atena susţine că proiectul prevede creşteri ale pensiilor pentru anumite categorii profesionale şi îi penalizează mai puţin pe acei pensionari care continuă să lucreze.

Grecia şi-a reformat în ultimele decenii de mai multe ori sistemul de securitate socială, caracterizat prin cheltuieli excesive, una din cauzele crizei datoriilor. Două reforme principale au nivelat pensiile, au eliminat numeroasele case de securitate socială şi au mărit vârsta de pensionare la 67 de ani.

Citește și : Israelul construiește o gară în apropiere de Zidul Plângerii

Dar sindicatele cer să se acorde din nou a 13-a şi a 14-a pensie anuală, suprimate în timpul crizei, precum şi reducerea vârstei de pensionare.

Mobilizarea de marţi a fost a doua împotriva noului guvern instalat în luna iulie anul trecut. În octombrie s-a desfăşurat o grevă atât în sectorul public cât şi în cel privat ca protest împotriva liberalizării pieţei muncii, ca măsură de atragere a investiţiilor, o prioritate a guvernului de dreapta condus de Kyriakos Mitsotakis.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.