X

Gripa aviară a ucis zeci de tigri și lei în Vietnam. Temeri în legătură cu o posibilă transmitere de la om la om

Gripa aviară a ucis zeci de tigri și lei în Vietnam. Temeri în legătură cu o posibilă transmitere de la om la om

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în ultima lună în sudul Vietnamului, iar potrivit testelor, animalele erau pozitive la gripă aviară, a precizat joi Ministerul Sănătăţii şi presa de stat din această ţară, scrie Agerpres.

Două mostre prelevate de la doi tigri morţi la Mango Garden Resort, în provincia Dong Nai, s-au dovedit pozitive la tulpina H5N1 de gripă aviară, a precizat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat. 20 de tigri din această staţiune au murit de la începutul lunii trecute.

Transmiterea gripei aviare înalt patogene, cunoscută şi sub denumirea de gripă aviară, la diverse mamifere, printre care vaci, câini, pisici şi chiar delfini la nivel global, a stârnit temeri în legătură cu o posibilă transmitere de la om la om. În provincia învecinată Long An, 27 de tigri şi trei lei au murit din cauza gripei aviare la My Quynh Safari în perioada 6-18 septembrie, a relatat presa, citând autorităţi agricole locale, scrie The Independent.

Tigrii de la Mango Garden Resort au fost hrăniţi cu găini înainte să moară, a spus Phan Van Phuc, un oficial al Centrului pentru Controlul Bolilor din provincia Dong Nai, citat în comunicatul de presă al Ministerului Sănătăţii.

„E probabil ca tigrii să se fi infectat de la găini bolnave, iar autorităţile urmăresc provenienţa găinilor pentru a determina cauza”, a declarat Phan, citat în comunicat.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează pe pagina sa de internet împotriva consumului de carne crudă sau gătită incomplet şi al celui de ouă din regiuni în care există focare de gripă aviară din cauza riscului de infectare.

Tags: gripa aviaraVietnam
Sănătate