Grosu despre revenirea „blocului „Kuliok”” la guvernare: Este o batjocură la adresa cetățenilor!

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, vorbește, într-o postare pe pagina sa de socializare, despre „pericolul revenirii la putere a blocului „Kuliok””.

Citește și: Descinderi de amploare într-un dosar de corupere electorală și spălare de bani

El face trimitere la politicieni care „toată viața s-au aflat la putere în funcții înalte” precum Dodon, Voronin, Vlah, Tarlev, Stoianoglo, Ceban, Tkaciuk „și toți comunisto-socialisto-șoriștiisunt”, care, în opinia lui, sunt „obligați să le răspundă cetățenilor la întrebări fundamentale”.

„Și în sate, și în centrele raionale, și în piețe, și în orașele mari, și în diasporă, oamenii au aceleași întrebări pentru candidații strânși de Putin ca să distrugă viitorul Moldovei. Le-am adunat și, o dată în câteva zile, voi adresa public câte o întrebare.  Câți bani erau în kuliokul oferit de Plahotniuc și ce anume i-a „vândut” Dodon pentru această sumă? Viitorul țării? Colegul și creatorul său, Voronin, declară că Dodon a primit 860 de mii de euro. Această acuzație gravă de corupție și finanțare ilegală, rămasă fără nicio explicație, este o batjocură la adresa cetățenilor și arată că tot patriotismul lor se cântărește în kulioace”, menționează Grsou într-o postare pe pagina sa de socializare.

Precizăm că liderul PCRM, Vladimir Voronin, a declarat în cadrul ueni emisiuni televizate că în sacoșa transmisă lui Dodon din partea oligarhului Vladimir Plahotniuc erau 860 de mii de euro.

This post was last modified on 02/09/2025 14:39 14:39

Tags: dosarul kuliokIgor GrosuKuliok Dodon
Știrile zilei