Grosu: PAS va verifica candidații transfugi și le va retrage suportul politic

Publicat:

Cel puțin 20 candidați din partea partidului PAS, care luptă în al doilea tur al alegerilor locale generale pentru a deveni primari au lucrat în trecut pentru partide rivale, ca fostul PDM sau ca PSRM, arată o analiză a Europei Libere.

Analiza care este bazată pe date din surse publice arată că în afară de cei 20 de candidați a căror soartă se va decide în turul doi de scrutin al alegerilor locale, pe 19 noiembrie, alți aproape 80 de candidați ai PAS aleși din primul tur sunt foști socialiști, democrați sau liberal-democrați.


Citește și : Efros, despre cooperarea cu Ucraina: Țările noastre trebuie să meargă pe calea europeană de dezvoltare

Reprezentanții PAS au spus Europei Libere că va judeca după acțiuni primarii care i s-au alăturat venind din alte partide, inclusiv, rivale.

„Esențial este pentru noi, dar și pentru toți cetățenii, ca acești primari să lucreze în direcția europeană, să aducă proiecte europene în sate și orașe, să ajute la aderarea Moldovei la UE”, se spune într-un răspuns scris al partidului de guvernământ.

Astfel, Iurie Porcescu din comuna Dumbrăvița, raionul Sângerei, despre care presa de investigație a scris că, în 2011, a devenit primar din partea PLDM, iar în 2019 – din partea fostului PDM al lui Vladimir Plahotniuc, a rămas candidat din partea PAS acum.

De asemenea, în cadrul unei emisiuni, președintele Parlamentului, Igor Grosu, liderul PAS, a fost confruntat cu acest exemplu de către jurnalistul Vitalie Călugăreanu, înainte de primul tur de scrutin.

Citește și : Tofilat: Putin a început să exercite presiuni asupra țării în încercarea de a-și impune interesele

Potrivit lui Grosu, PAS a retras din cursă un candidat cu trecut asemănător, pe care nu l-a verificat suficient. Este vorba despre Dionisie Rusu, candidat la funcția de primar în satul Găuzeni, raionul Șoldănești. Totodată, Grosu a menționat că partidul de guvernământ îi va verifica pe ceilalți.

„Am rugat și celelalte cazuri să le verificăm foarte atent. Îi vom verifica și le vom retrage suportul politic”, a spus Grosu. Dar analiza Europei Libere arată că Porcescu și alți candidați veniți la PAS de la partide rivale sau controversate au rămas în cursă pentru turul doi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului

3 500 de gospodării inspectate de salvatori. Atenție în perioada fermentării vinului Salvatorii au mers, săptămâna aceasta, pe la casele oamenilor din diferite localități, pentru...

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului

Polonia va începe să consolideze apărarea la graniţele sale cu Rusia şi Belarus până la sfârşitul anului Polonia va începe până la sfârşitul acestui an...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.