Gruparea jihadistă SI a revendicat atacul de la Liege

Publicat:

Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat miercuri atacul desfăşurat cu o zi înainte în oraşul belgian Liege de un atacator care a ucis două poliţiste şi un student, potrivit agenţiei de propagandă a organizaţiei jihadiste, Amaq, relatează AFP.

“Autorul atacului din oraşul Liege (estul Belgiei) este un soldat al Stat Islamic”, a afirmat gruparea într-un comunicat dat publicităţii de Amaq pe aplicaţia Telegram.


Potrivit SI, “el a desfăşurat atacul ca răspuns la apelurile pentru a ţinti ţări din cadrul coaliţiei” internaţionale conduse de Statele Unite, care luptă împotriva grupării jihadiste mai ales în Siria.

Atacatorul, Benjamin Herman, un infractor belgian de 31 de ani care s-ar fi radicalizat, a fost împuşcat de forţele de ordine după atac.

Parchetul federal belgian a subliniat că, potrivit primelor elemente ale anchetei, “ar putea fi vorba de un atentat terorist”. Printre aceste elemente, a citat un “modus operandi prezentat cu regularitate pe internet în înregistrările video purtând marca SI”.

Belgia, vizată de atentate jihadiste soldate cu 32 de morţi la 22 martie 2016, a fost scena mai multor agresiuni împotriva unor militari sau poliţişti.

Ultimul atac considerat drept ‘terorist’ a avut loc la 25 august 2017: un bărbat de 30 de ani, de origine somaleză, a agresat soldaţi cu cuţitul, rănind uşor unul dintre ei, strigând ‘Allah Akbar’ în centrul Bruxellesului. El a fost împuşcat mortal.

La 6 august 2016, un algerian care trăia în Belgia a atacat cu maceta două poliţiste în faţa sediului poliţiei din Charleroi (sud), de asemenea, strigând ‘Allah Akbar’, rănindu-le în zona feţei şi a gâtului, înainte de a fi doborât. Gruparea Statul Islamic a revendicat a doua zi acest atac.

În septembrie 2016, în cartierul Molenbeek din Bruxelles au fost atacaţi cu cuţitul mai mulţi poliţişti, dar nu au fost răniţi datorită vestelor antiglonţ pe care le purtau.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.