X

Grupul de Coordonare Vamală Moldova-România-Ucraina s-a reunit în ședință de lucru la Chișinău

Grupul de Coordonare Vamală Moldova-România-Ucraina s-a reunit în ședință de lucru la Chișinău

Grupul de Coordonare Vamală Moldova-România-Ucraina s-a reunit în ședință de lucru la Chișinău, sub egida Misiunii Uniunii Europene de Asistenţă la Frontieră în Moldova şi Ucraina (EUBAM).

Citește și: Păzea! Se prevăd fenomene atmosferice periculoase în următoarele câteva ore

În cadrul reuniunii, a fost prezentată viziunea strategică a Republicii Moldova pentru dezvoltarea infrastructurii de transport și cea transfrontalieră, inclusiv a regiunii Dunării de Jos. Scopul, pe termen lung, este de a transforma Republica Moldova într-un jucător-cheie în transportul internațional de mărfuri, cu terminale multimodale planificate pentru Ungheni, Chișinău și Giurgiulești.

Printre inițiativele viitoare au fost evidențiate construirea unui drum de ocolire a satului Giurgiulești și extinderea drumului de acces între posturile vamale de frontieră Giurgiulești-Reni și Giurgiulești-Galați la patru benzi, ceea ce va decongestiona semnificativ traficul la frontiera vamală a celor trei țări.

Grupul de Coordonare Vamală Moldova-România-Ucraina s-a reunit în ședință de lucru la Chișinău

Totodată, în cadrul reuniunii s-a făcut referință și la proiectele de construcție a căilor de acces și de modernizare a infrastructurii vamale la posturile vamale Ungheni-Ungheni și Leușeni-Albița, care sunt la etapa de elaborare a documentației de proiectare.

Grupul Vamal Regional MD-RO-UA se reunește trimestrial, ultima ședință s-a desfășurat în luna iunie 2024 la biroul vamal Galați, și are drept scop coordonarea, la nivel regional, a acțiunilor la frontierele dintre România, Republica Moldova și Ucraina pentru eficientizarea fluxului de mărfuri și Culoarelor de solidaritate UE-Ucraina.

Tags: Grupul de Coordonare Vamală Moldova-România-UcrainaServiciul Vamal al R. Moldova
Știrile zilei