Grupul Partidului Popular European condiţionează votul pentru bugetul UE

Publicat:

Grupul Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European a transmis într-o scrisoare adresată şefei Comisiei Europene şi preşedintelui Consiliului European că va vota bugetul UE doar dacă legislativul comunitar este inclus în procesul decizional, iar bugetul cuprinde suficiente fonduri pentru redresarea economică post-COVID-19 şi pentru celelalte priorităţi ale UE, transmite agerpres.

Scrisoarea, semnată în comun de preşedintele Grupului PPE din Parlamentul European, Manfred Weber, şi de deputatul european Siegfried Mureşan (PNL / PPE), vicepreşedintele Grupului PPE din PE responsabil pentru buget, a fost trimisă preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, potrivit unui comunicat de presă transmis joi de europarlamentarul român.


Liderii Grupului PPE solicită celor doi preşedinţi ca Parlamentul European să fie implicat pe deplin în procesul de luare a deciziilor privind viitorul buget al Uniunii Europene, precum şi în crearea şi implementarea planului de redresare.

Astfel, Grupul PPE din Parlamentul European a transmis şefei Comisiei Europene şi preşedintelui Consiliului European patru condiţii pentru a vota noul buget: o finanţare adecvată a politicilor tradiţionale ale UE, precum Politica Agricolă Comună şi Politica de Coeziune; o finanţare adecvată şi a noilor priorităţi europene, precum combaterea schimbărilor climatice, cercetarea şi inovarea sau siguranţa cetăţeanului; un plan de redresare post-COVID-19, corelat cu bugetul multianual al UE, care să cuprindă şi Fondul European de Solidaritate împotriva Coronavirus de 50 de miliarde de euro propus de eurodeputatul Siegfried Mureşan şi adoptat de plenul Parlamentului European; suficiente rezerve în noul buget pentru ca Uniunea Europeană să poată reacţiona în cazul în care vor apărea crize neprevăzute în următorii 7 ani.

“Este nevoie de un buget robust, care să răspundă nevoilor oamenilor din fiecare colţ al Europei, din fiecare ţară, regiune şi oraş european”, a declarat Siegfried Mureşan, care a adăugat că se va asigura că noul buget cuprinde suficiente fonduri europene pentru sprijinirea fermierilor români, pentru construcţia de autostrăzi şi modernizarea şcolilor, pentru îmbunătăţirea sistemului medical din România. “Ca să putem reprezenta cetăţenii care ne-au votat, noi, europarlamentarii din România şi din celelalte ţări europene, trebuie să fim incluşi în procesul de luare a deciziilor, nu doar să ni se dea la aprobat nişte documente deja finalizate”, a insistat Mureşan.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București – Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova

TAROM introduce oferte speciale pe ruta București - Chișinău pentru a putea fi vizitate cramele din Republica Moldova TAROM introduce oferte speciale pe ruta București...

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU

Trupele rusești trebuie retrase imediat din Moldova. Mesajul premierului Recean la Adunarea ONU Republica Moldova își dorește soluționarea pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin...

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10

Brașovul este cel mai atractiv oraș din România pentru a locui. Unde se situează Bucureștiul și cine mai e în Top 10 Braşov, situat la...

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid – Real Madrid

Înlocuitor pentru Mbappe! Ce vrea să facă Ancelotti în derby-ul Atletico Madrid - Real Madrid Real Madrid o întâlnește pe rivala Atletico Madrid, duminică, 29...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.