Guantanamo este PREGĂTITĂ să primească noi deţinuţi

Publicat:

Închisoarea Guantanamo este ”pregătită” să primească noi deţinuţi, dar încă nu a primit niciun ordin în acest sens, a declarat joi un înalt responsabil american, citat de AFP, potrivit agerpres.

Preşedintele american Donald Trump a semnat un decret în ianuarie anulându-l pe cel al predecesorului său Barack Obama, care prevedea închiderea acestui controversat centru de detenţie al SUA, situat în Cuba.


Citeşte şi: Gemenii terorişti. Un profesor şi fratele lui, acuzaţi de fabricarea unei bombe la New York

”În prezent, avem 41 de deţinuţi acolo. Suntem pregătiţi să primim mai mulţi dacă vor fi trimişi”, a afirmat amiralul Kurt Tidd, şeful comandamentului operaţional pentru America de Sud (Southcom), vorbind în faţa unor parlamentari americani.

”Până acum nu am primit niciun ordin prin care să fim avertizaţi că noi deţinuţi ne-ar putea fi trimişi, dar responsabilitatea noastră este de a-i integra în mod eficient”, după caz, a asigurat amiralul.

Controversata închisoare nu a mai primit deţinuţi din 2008. Ea a fost deschisă după atentatele din 11 septembrie 2001 şi, în momentul culminant al activităţii sale, 780 de persoane au fost reţinute acolo pentru presupuse legături cu Al Qaida şi cu talibanii.

În discursul său cu privire la Starea Uniunii la sfârşitul lunii ianuarie, Donald Trump a declarat că deţinuţii provenind din gruparea jihadistă Statul Islamic vor sfârşi ”în multe cazuri” la Guantanamo.

Citeşte şi: Guvernul de la Viena va reexamina ieşirea din programul Eurofighter

În timpul campaniei, el a promis să umple centrul de detenţie cu ”băieţi răi” (“bad dudes”) şi a apreciat că ”ar fi bine” dacă suspecţii de terorism în SUA ar fi trimişi acolo pentru a fi judecaţi.

Soarta jihadiştilor capturaţi – mulţi dintre ei străini – şi deţinuţi de miliţiile sprijinite de SUA în nordul Siriei a suscitat numeroase polemici, în special, în rândul armatei americane.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prima misiune a pompierilor moldoveni în Grecia

Prima misiune a pompierilor moldoveni în Grecia Echipa pompierilor moldoveni detașată în Republica Elenă a intervenit în prima misiune la lichidarea unui incendiu de...

METEO// Vreme caldă și ploi cu descărcări electrice

METEO// Vreme caldă și ploi cu descărcări electrice Vremea se menține, în continuare, destul de caldă, însă, sunt preconizate și ploi. Citește și: Bani din fondul...

Eurostat: România este cel mai mare exportator de cereale din UE în primele săptămâni ale sezonului 2024/25

Eurostat: România este cel mai mare exportator de cereale din UE în primele săptămâni ale sezonului 2024/25 În primele două săptămâni din sezonul 2024/25, Uniunea...

Evenimentele Zilei de 18 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 18 iulie în Istorie   18 iulie este a 199-a zi a calendarului gregorian și a 200-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.