Guterres a numit-o pe fosta preşedintă a Kîrgîzstanului în funcţia de emisar al ONU pentru Afganistan

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a numit-o pe fosta preşedintă a Kîrgîzstanului, Roza Otunbaeva, în funcţia de emisar al ONU pentru Afganistan, a anunţat vineri biroul său de presă, informează sâmbătă AFP, potrivit agerpres

Roza Otunbaeva a devenit preşedinte interimar al ţării sale în aprilie 2010, după o revoltă sângeroasă care l-a forţat pe preşedintele Kurmanbek Bakiev să ia calea exilului. După un an, ea a predat puterea, în urma organizării de noi alegeri.

Citește și : Un elicopter ONU s-a prăbușit în estul statului Congo; trei răniți

Fostă membră a Parlamentului kîrgîz şi fost ministru, Otunbaeva a fost de asemenea reprezentant special-adjunct al fostei misiuni a ONU în Georgia. În prezent, Otunbaeva este membră a Consiliului la nivel înalt al ONU asupra medierii şi prevenirii conflictelor.

Roza Otunbaeva îi succede unei alte femei – canadiencei Deborah Lyons – la conducerea misiunii ONU în Afganistan, ţară în care drepturile femeilor şi fetelor au fost drastic reduse după revenirea talibanilor la putere, în urmă cu un an.

Citește și : Episcopul grec Chrysostomos de Dodoni: ‘O femeie nu este violată fără să vrea’

This post was last modified on 03/09/2022 08:45 08:45

Tags: AfganistanAntonio GuterresKîrgîzstanONURoza Otunbaeva
Categorii: Știrile zilei