X

Guterres: Combaterea COVID-19 va necesita cel mai mare efort în sănătatea publică din istorie

Dezvoltarea instrumentelor necesare combaterii noului coronavirus la nivel mondial presupune alocarea a 40 de miliarde de dolari, a declarat luni, la Bruxelles, secretarul general al ONU Antonio Guterres în cadrul unei conferinţe internaţionale a donatorilor, relatează dpa, scrie agerpres.

“Va fi nevoie de cel mai mare efort în sănătatea publică din istorie”, a subliniat secretarul general al Naţiunilor Unite.

Citește și : Lucrătorii migranţi din India s-au luat la bătaie cu forţele de ordine – VIDEO

El a salutat promisiunile de finanţare anunţate luni care vizează atingerea unui prag iniţial de 7,5 miliarde euro (8,2 miliarde de dolari), numind acest lucru o ”plată în avans pentru dezvoltarea noilor instrumente în ritmul necesar”.

”Dar pentru a ajunge la toată lumea, peste tot, va fi necesar probabil de cinci ori mai mult decât suma respectivă”, a adăugat Guterres, care a menţionat că la sfârşitul lunii mai va avea loc o nouă conferinţă în cadrul căreia vor fi anunţate angajamente în acest sens.

Citește și : Încă 10 persoane au fost arestate în Indonezia pentru fake-news

Tags: Antonio GuterresbruxellesONU
Categorii: Știrile zilei