Guterres denunță ‘încălcări substanţiale’ ale drepturilor omului în timpul protestelor din Irak

Publicat:

Secretarul general al ONU Antonio Guterres a denunţat vineri “încălcări substanţiale” ale drepturilor omului de către forţele de ordine în timpul manifestaţiilor desfăşurate în Irak, fără a preciza însă cum ar trebuie sancţionate aceste acte, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Regretăm profund numărul mare al persoanelor care au murit”, a declarat secretarul general al ONU în cadrul unei întâlniri de presă în care a făcut referire la un raport recent al Misiunii de asistenţă a ONU în Irak (MANUI) despre acţiunile forţelor irakiene din timpul manifestaţiilor.


Citește și : Un lider politic german solicită reexaminarea rolului Turciei în cadrul NATO

“Conform primelor noastre concluzii, au fost evident încălcări substanţiale ale drepturilor omului ce trebuie în mod clar denunţate şi condamnate”, a adăugat Antonio Guterres fără a furniza detalii suplimentare.

Publicat pe 22 octombrie, raportul MANUI, care acoperă perioada 1- 9 octombrie, menţionează, în concluziile sale, existenţa “unor încălcări serioase ale drepturilor omului” produse în timpul protestelor din Irak.

Chiar dacă protestele care au fost analizate în raport prezintă caracteristici diferite, în funcţie de locul în care s-au desfăşurat – numărul deceselor, importanţa rănilor suferite de manifestanţi -,”toate indică faptul că forţele de securitate irakiene au recurs excesiv la forţă la adresa protestatarilor din Bagdad şi din alte locuri din Irak”, se arată în raport.

Conform unui bilanţ oficial dat publicităţii marţi de autorităţile irakiene, săptămâna de contestare antiguvernamentală care a zguduit capitala Bagdad şi regiunea de sud a Irakului de la începutul lunii octombrie s-a soldat cu 157 de morţi, aproape în totalitate protestatari şi în marea lor majoritatea în Bagdad.

Citește și : Justiția franceză respinge un recurs al lui Marine Le Pen, caricaturizată în revista Charlie Hebdo

O comisie irakiană de anchetă, care a comunicat bilanţul de mai sus, a anunţat demiterea comandanţilor armatei, poliţiei, forţelor antiteroriste şi anti-revolte, a brigăzilor pentru anti-criminalitate, informaţii şi securitate naţională. Aceste demiteri nu au fost confirmate încă de premierul Adel Abdel Mahdi.

Protestele antiguvernamentale au continuat vineri în Irak cu violenţe în care şi-au pierdut viaţa 24 de persoane la Bagdad şi în sudul ţării, unde protestatarii au atacat instituţii şi diverse partide şi grupări armate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.