
Secretarul general ONU, Antonio Guterres, a lansat un apel la reţinere maximă în Venezuela, pentru a se evita confruntările violente, în contextul în care liderul opoziţiei, Juan Guaido, a îndemnat armata să îl înlăture de la putere pe preşedintele Nicolas Maduro, scrie Mediafax.
“Secretarul general al Naţiunilor Unite îndeamnă toate părţile să exercite reţinere maximă şi le cere tuturor să evite violenţele şi să ia măsuri imediate pentru restabilirea calmului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric.
Citește și : Venezuela: Unul dintre liderii opoziţiei, adăpostit de Chile în propria ambasadă, după ce a evadat
Antonio Guterres este disponibil pentru medierea conflictului din Venezuela, a precizat purtătorul de cuvânt al ONU.
Liderul opoziţiei din Venezuela, Juan Guaido, a afirmat marţi că se bucură de susţinerea armatei, dar Administraţia Nicolas Maduro a transmis că a dejucat o tentativă de lovitură de stat de amploare limitată.
Rusia a acuzat opoziţia din Venezuela că recurge la acte de violenţă.