Guterres: Țările planetei nu sunt pe calea cea bună

Publicat:

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a început un turneu în regiunea Pacificului de Sud duminică, avertizând că ţările planetei nu sunt pe calea cea bună pentru a-şi atinge obiectivele de limitare a creşterii a temperaturilor, informează AFP, potrivit agerpres.

Într-un mesaj vehement destinat să obţină acţiuni pentru combaterea încălzirii globale, Guterres a apreciat că hotărârea diferitelor ţări ale lumii slăbeşte, adăugând că micile naţiuni insulare care sunt “într-adevăr în prima linie” vor avea de suferit cel mai mult.


Citește și : Gardienii Revoluţiei denunţă războiul psihologic american

Turneul pe care îl efectuează secretarul general al ONU, înaintea summitului consacrat climatului prevăzut pentru septembrie la New York, îl va conduce prin Fiji, Tuvalu şi Vanuatu, toate ameninţate de creşterea nivelului oceanului ca urmare a schimbărilor climatice.

“Vedem peste tot demonstraţia evidentă că nu suntem pe calea cea bună pentru a atinge obiectivele definite prin acordul de la Paris”, a declarat Guterres.

Pactul, încheiat între 195 de ţări membre ale ONU, prevede stoparea încălzirii planetei “privind limitarea încălzirii globale între 1,5 şi maxim 2 grade Celsius”.

“În mod paradoxal, pe măsură ce situaţia se înrăutăţeşte pe teren, măsurile politice par să dea înapoi”, a adăugat el în cursul unei conferinţe de presă comune la Auckland cu premierul neozeelandez Jacinda Ardern.

El a omagiat totuşi acţiunea în domeniu a guvernului neozeelandez, care tocmai a prezentat un proiect de lege în care afişează un obiectiv de neutralitate a carbonului pentru 2050. Textul exceptează totuşi parţial un sector agricol vital pentru ţară.

Citește și : Israelul a redeschis punctele de trecere cu Gaza după ce le închisese în urmă cu nouă zile

Şefa guvernului neozeelandez a declarat că schimbarea climatică reprezintă “cea mai mare provocare” în faţa comunităţii internaţionale. Aceasta ar face dovada unei “grave neglijenţe” dacă rămâne cu braţele încrucişate.

În timpul sejurului său de trei zile în Noua Zeelandă, Guterres se va întâlni de asemenea cu şefii comunităţii musulmane din Christchurch pentru a-şi exprima solidaritatea după masacrul din moschei soldat cu 51 de morţi printre credincioşi la 15 martie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.