X

Guterres: ‘Vom avea nevoie de alţi 300 de ani pentru a ajunge la egalitatea de gen’

„Egalitatea de gen este din ce în ce mai îndepărtată: dacă lucrurile nu se schimbă, mai avem devoie de alţi 300 de ani”, a avertizat secretarul Națiunilor Unite, Antonio Guterres, în timpul Adunării Generale în vederea Zilei Internaționale a Femeii din 8 martie. „În întreaga lume, drepturile femeilor sunt abuzate, amenințate și încălcate”. O imagine sumbră în ceea ce privește viitorul şi mai ales progresul din ultimele decenii al drepturilor femeilor în lume, scrie RAI NEWS, potrivit RADOR.

Guterres a enumerat o serie de probleme critice pentru care situația globală nu se îmbunătățește, ci, dimpotrivă, se înrăutățește: mortalitatea maternă, excluderea fetelor de la școală, persoane care au grijă de membri ai familiei şi cărora li se refuză un loc de muncă, fete constrânse să se căsătorească foarte devreme. În special, Guterres a subliniat condițiile îngrozitoare din Afganistanul condus de talibani, unde „femeile și fetele au fost eliminate din viața publică”, dar nu a menționat Iranul, țară expulzată în decembrie anul trecut de Comisia ONU pentru Statutul Femeii, tocmai din cauza represiunii violente a protestelor femeilor.

Citeşte şi: Profitorii mondiali ai războiului ucrainean – Black News

Cu toate acestea, există multe locuri în lume în care „drepturile sexuale și reproductive ale femeilor sunt în declin”. „Secole de patriarhat, discriminare și stereotipuri au creat un decalaj uriaș de gen în știință și tehnologie”, a adăugat Guterres, citând ca exemplu faptul că femeile reprezintă doar 3% dintre câștigătorii Premiului Nobel în aceste domenii.

Citeşte şi: Ce este un pogrom? Atacul unei gloate israeliene a readus în prim-plan un cuvânt vechi de un secol

Guterres a cerut o „acțiune colectivă” globală din partea guvernelor, a societății civile și a sectorului privat pentru a oferi o educație care să răspundă exigenţelor genului, pentru a îmbunătăți formarea competențelor și a investi mai mult în „reducerea decalajului digital de gen”.

Tags: Antonio Guterresegalitate de genfemei
Categorii: Știrile zilei