Guvernatorul statului Texas doreşte să reia construcţia unui zid la frontiera cu Mexicul

Publicat:

Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, va anunţa săptămâna viitoare planul său de a construi un zid la graniţa dintre Mexic şi acest stat din sudul SUA, a afirmat el joi într-o conferinţă de presă, notează AFP, potrivit agerpres.

Denunţând imigraţia ilegală “scăpată de sub control” şi anunţând o serie de măsuri de întărire a mijloacelor poliţiei pentru arestarea migranţilor, guvernatorul republican a declarat că doreşte reluarea lucrărilor lansate sub preşedinţia lui Donald Trump şi oprite de Joe Biden în prima zi a mandatului său.


Citește și : Peste 40 de milioane de italieni s-au vaccinat anti-COVID. Un sfert din populaţie a fost imunizată complet

Greg Abbott nu a oferit însă mai multe detalii privind planurile sale pentru construirea acestui zid şi rămân îndoieli cu privire la fezabilitatea unui astfel de proiect pentru Texas, întrucât o parte a terenurilor de la frontieră aparţin guvernului federal sau unor particulari.

Construcţia unui zid “anti-migranţi” la frontiera dintre Mexic şi Statele Unite a fost una din principalele promisiuni de campanie ale lui Donald Trump pentru alegerile prezidenţiale din 2016.

Bariera, de-a lungul celor aproximativ 3.200 de kilometri de frontieră cu Mexicul, urma, în opinia lui, să protejeze ţara de imigranţi ilegali, infractori şi traficanţi de droguri.

“Promisiune făcută, promisiune respectată”, a dat asigurări Casa Albă în ianuarie, în cursul vizitei lui Donald Trump în Texas pentru a marca finalizarea a peste 700 de kilometri din acest zid.

De fapt, o treime din frontieră avea deja un zid sau o barieră înainte de instalarea lui la putere, iar lucrările din timpul mandatului său au constat în principal în îmbunătăţiri sau întăriri ale structurilor existente.

Citește și : Ambasada Rusiei din SUA acuză NATO de provocări în Marea Baltică

Arestările de migranţi la frontiera Statelor Unite cu Mexicul au atins în martie cel mai înalt nivel din ultimii 15 ani, potrivit unor statistici publicate în aprilie care au mărit presiunea asupra lui Joe Biden, acuzat de opoziţie că minimizează criza.

Republicanii îl acuză pe preşedinte că a oferit o “gură de aer proaspăt” relaxând politicile migratorii ale predecesorului său Donald Trump şi că au ignoră problema astfel creată.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor

Femeile din Afganistan vor putea cere azil în UE doar în baza cetățeniei și sexului lor Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis...

O misiune spaţială europeană va examina locul de impact al unei sonde NASA pe un asteroid

O misiune spaţială europeană va examina locul de impact al unei sonde NASA pe un asteroid Ultimele pregătiri sunt în curs pentru trimiterea unei nave...

Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul Indian, dar păstrează un atol cu o bază militară

Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul Indian, dar păstrează un atol cu o bază militară Marea Britanie renunță la un arhipelag din Oceanul...

Secetă severă în Amazon: Cel mai scăzut nivel al apelor Rio Negro din anul 1902

Secetă severă în Amazon: Cel mai scăzut nivel al apelor Rio Negro din anul 1902 Portul fluvial al celui mai mare oraş brazilian din pădurea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.