Guvernatorului statului Tennesse cere impunerea stării de urgenţă după explozia din Nashville

Publicat:

Ancheta asupra misterioasei explozii a unei rulote a continuat sâmbătă la Nashville, statul american Tennessee, unde guvernatorul Bill Lee a cerut Casei Albe să plaseze statul în stare de urgenţă din cauza amplorii pagubelor provocate de explozie, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Deflagraţia, care a avut loc vineri la 06:30 (11:30 GMT), a devastat o parte dintr-o arteră comercială în centrul istoric al oraşului, capitala muzicii country.


Citește și : Erdogan s-a exprimat în favoarea îmbunătăţirii relaţiilor Turcia-Israel

Ea a făcut doar trei răniţi uşor şi niciun deces nu a fost confirmat, însă ţesuturi umane au fost găsite la locul exploziei şi ar putea fi vorba de rămăşiţe umane, potrivit şefului poliţiei din Nashville, John Drake.

“Dimineaţa aceasta am făcut un tur al zonei unde a avut loc explozie, pagubele sunt şocante şi este un miracol că niciun locuitor nu a fost ucis”, a scris sâmbătă guvernatorul Bill Lee pe reţelele sociale.

El i-a cerut preşedintelui Donald Trump să impună în statul Tennessee starea de urgenţă, date fiind importantele pagube înregistrate. Potrivit lui Bill Lee, cel puţin 41 de magazine au fost avariate. “Multe dintre aceste clădiri sunt istorice, iar altele trebuie să fie examinate de ingineri pentru a verifica integritatea lor structurală şi siguranţa lor”, a explicat el într-o scrisoare adresată Casei Albe.

Rulota era parcată în faţa unei clădiri a companiei de telefonie AT&T, ceea ce a provocat avarieri ale instalaţiilor care au perturbat telecomunicaţiile în Tennessee, precum şi în unele regiuni ale statelor Alabama şi Kentucky.

Citește și : Papa Francisc, în tradiţionalul său mesaj ‘Urbi et Orbi’: Avem nevoie mai mult ca oricând de fraternitate

Ancheta a fost încredinţată poliţiei federale şi Agenţiei federale specializate în arme şi explozivi (ATF). “Ancheta continuă, în acest stadiu ignorăm mobilul şi urmărim toate pistele disponibile”, a declarat vineri seara John Drake.

Poliţia nu ştie deocamdată dacă cineva se afla în interiorul rulotei în momentul exploziei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile

Ploaie torențială și furtuni azi în Moldova: Meteorologii avertizează asupra vremii imprevizibile Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță că astăzi vremea în Moldova va fi instabilă,...

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani

Arheologii din Peru au descoperit un loc de sacrificare a copiilor, vechi de 600 de ani Arheologii au dezgropat de pe un teren viran din...

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa

Reacția lui Naomi Campbell, după ce Marea Britanie i-a interzis să conducă organizații caritabile, acuzând-o că a cheltuit donațiile pe tratamente spa Acuzată că a...

‘Ghost Ship of the Pacific’: Epava unei nave de război americane, găsită în stare ‘excepțională’

'Ghost Ship of the Pacific': Epava unei nave de război americane, găsită în stare 'excepțională' Epava unui distrugător al Marinei americane cunoscut drept „nava fantomă...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.