Guvernele de la Berlin şi Atena au ajuns la un acord prin care Grecia să preia înapoi migranţii clandestini ajunşi în Germania

Publicat:

Guvernul de la Berlin a anunţat vineri că a ajuns la un acord cu Grecia pentru ca aceasta din urmă să preia înapoi migranţii clandestini ajunşi în Germania şi înregistraţi anterior în Grecia, la o săptămână după ce Germania a încheiat un acord similar cu Spania, informează AFP, potrivit agerpres.

Anunţul a fost făcut la o conferinţă de presă de către o purtătoare de cuvânt a Ministerului german de Interne, care însă nu a oferit alte detalii despre această înţelegere, ce nu a fost încă formalizată.


Citește și : Premierul israelian Netanyahu a fost audiat de poliţie într-un dosar de corupţie

Cât despre negocierile pe acelaşi subiect cu Italia, acestea sunt într-un stadiu ‘foarte avansat’ şi ‘plecăm de la principiul că un acord va fi de asemenea convenit’ şi cu guvernul de la Roma, a adăugat ea.

Dar noul executiv italian, format dintr-o coaliţie alcătuită din partidele Liga (extrema-dreaptă) şi Mişcarea 5 Stele (antisistem) s-a arătat până în prezent reticent faţă de un asemenea acord, cerând să fie mai întâi luate măsuri pentru protejarea frontierelor externe ale Uniunii Europene, după ce în ultimii ani sute de mii de migranţi ilegali din Africa şi Orientul Mijlociu au debarcat în Italia.

Cancelarul german Angela Merkel a promis că va încheia astfel de acorduri bilaterale cu statele membre ale UE pentru a-l convinge în acest mod pe ministrul ei de interne Horst Seehofer să renunţe la planul său de întoarcere de la frontierele Germaniei a tuturor solicitanţilor de azil deja înregistraţi într-o altă ţară în baza de date europeană EURODAC.

Citește și : Turcia nu își dorește să aibă dispute cu Statele Unite (Cavusoglu)

De asemenea, Berlinul vede aceste acorduri bilaterale ca fiind o soluţie provizorie înaintea adoptării unui politici de azil europene comune, iniţiativă care însă nu avansează întrucât la baza ei stă împărţirea migranţilor prin cote obligatorii între statele membre, idee care provoacă diviziuni între ţările UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă

Agenția de rating Fitch a oferit Republicii Moldova ratingul de țară B+ cu perspectivă stabilă Autoritățile Republicii Moldova sunt determinate să mențină stabilitatea macrofinanciară, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.